18.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 16:04
No menu items!

Se confirmă. Omul de afaceri de la Arad a fost ucis. Poliția Română: Explozia a fost provocată

spot_img

Omul de afaceri Ioan Crișan a murit în urma unui atentat. Explozia mașinii în care se afla omul de afaceri arădean Ioan Crișan a fost provocată. Ipoteza a fost confirmată de Poliția Română.

Anchetatorii ar avea deja un cerc de suspecți după ce au fost vizionate mai multe imagini surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

”Au fost ridicate imaginile de pe camerele de supraveghere. A fost întocmit un cerc de persoane suspecte. Este și echipa pirotehnică a SRI. Vom ajunge și la persoanele sau persoana care a produs acest incident și va fi tras la răspundere penală. Se ridică probe de la fața locului și se încearcă să se stabilească ce substanțe au fost folosite. Am refăcut și traseul pe care l-a avut victima.”, a spus Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române, la Antena 3.

Potrivit unor surse, în mașina afaceristul s-ar fi găsit urme de explozibil. Anchetatorii ar lua în calcul inclusiv amplasarea unui dispozitiv care să fi fost actionat de la distanță.