18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 13:35
No menu items!

Scrisoarea I. Victor Ponta a denunțat, în scris, pactul de coabitare cu Traian Băsescu. Ce i-a răspuns președintele

spot_img

Premierul Victor Ponta i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare, în care îi spune că nu mai este valabil pactul de coabitare Premierul se referă în scrisoare la declaraţii de marţi ale preşedintelui potrivit cărora pactul ar fi reprezentat „o păcăleală”. Băsescu îi recomandă premierului să se mai gândească.

Basescu-Ponta

Premierul Victor Ponta  spune că urmarea declarațiilor făcute de șeful statului, Pactul de coabitare instituțională semnat de cei doi nu mai este valabil.

Ţinând cont de declaraţiile pe care le-aţi făcut în data de 05 august, devine evident că Pactul de colaborare instituţională nu mai produce efectele politice şi instituţionale pentru care a fost întocmit. În urma afirmaţiilor pe care le-aţi făcut public în ziua de marţi, devine clar pentru toţi românii, dar şi pentru partenerii noştri că aţi semnat acest document cu rea-credinţă, fără a vă asuma în realitate principiile sale. Prin urmare, vă aduc la cunoştinţă pe această cale faptul că, în actualele condiţii, nu mai pot considera valabil Pactul de coabitare instituţională semnat în decembrie 2012.

Am luat act de declaraţiile dumneavoastră, din data de 05 august 2014, conform cărora Pactul de colaborare instituţională a reprezentat ”o păcăleală”. Pe această cale, vă reamintesc ceea ce aţi afirmat, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist cu privire la acest document: ”Da, l-am păcălit pe Victor Ponta cu pactul de coabitare. Eu eram cu spatele la zid! Aveam o majoritate de 70%, care putea să nici nu discute cu mine…”. Acest document a fost semnat de mine din dorinţa de a evita o nouă criză politică şi pentru a da un semnal că în România instituţiile pot funcţiona normal, indiferent de persoanele care le conduc. Vă readuc aminte că, în acea perioadă, tocmai dumneavoastră aţi fost cel care aţi prezentat documentul, în public, liderilor europeni, printre care preşedintelui de atunci al Comisiei Europene şi preşedintelui Parlamentului European, dar şi ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti. Acest document a fost adus la cunoştinţă partenerilor României, ca o dovadă că suntem capabili să asumăm regulile democratice şi să veghem la buna funcţionare a instituţiilor.

scrisoare deschisă Victor Ponta către Traian Băsescu

Premierul mai menţionează că rămâne în continuare convins că, „în orice situaţie politică şi dincolo de orice dispută personală, preşedintele şi prim-ministrul trebuie să colaboreze pentru binele public”. „Din păcate, dumneavoastră aţi arătat în mod repetat că nu sunteţi interesat de acest lucru”, mai spune el.

Purtătorul de cuvânt al Preșdinției, Bogdan Oprea a transmis, imediat, că preşedintele Traian Băsescu îi „recomandă” premierului Victor Ponta „să se mai gândească dacă, într-adevăr, doreşte denunţarea Acordului de colaborare instituţională între preşedintele României şi prim-ministrul României”. „Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu se dezminte nici de aceasta dată şi continuă să spună minciuni într-un document oficial cu antetul Guvernului României.”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1 TV, că Victor Ponta este un politician ”mai slab” decât el şi că l-a păcălit pe acesta să semneze pactul de coabitare, arătând că, dacă difuzează toate înregistrările întâlnirilor de la Cotroceni, se va vedea că Ponta este ”o slugă”.

Pactul de coabitare „Acord de colaborare instituţională între preşedintele României şi primul-ministru al Guvernului”, datează din 12 decembrie 2012, imediat după alegerile parlamentare şi înainte ca Traian Băsescu să-l desemneze din nou pe Victor Ponta premier.

Documentul, păstrat secret o perioadă, a fost semnat de Traian Băsescu şi Victor Ponta, și era destinat „păstrării stabilităţii ţării şi asigurării unui climat funcţional, bunei guvernări” şi asigurării încrederii pieţelor internaţionale, prin „armonizarea poziţiilor comune în cadrul puterii executive, cu respectarea atribuţiilor constituţionale ale preşedintelui şi Guvernului”.

Potrivit Acordului, părţile se mai angajau să se abţină de la atacuri la adresa instituţiilor statului de drept, documentul stabilind chiar şi un „cod de conduită”, potrivit căruia părţile urmau să „îmbrăţişeze reguli mininale de adresare respectuoasă, cu referire directă la funcţia partenerului şi adresarea la plural”.

Prezent la Consiliul European din decembrie 2012, preşedintele Traian Băsescu a înmânat documentul liderilor europeni.

S.M.