15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 1:47
No menu items!

Schimbări majore la permisul de conducere: Valabilitate prelungită și reguli noi după vârsta de 70 de ani

spot_img

Carnetul de șoferi al românilor este pe cale să fie supus unor schimbări semnificative în viitorul apropiat. Dacă un proiect de lege va fi aprobat, șoferii cu vârsta de până la 70 de ani își vor reînnoi permisul de conducere mai rar decât în prezent.

Noua propunere legislativă vine cu o serie de modificări, iar vizați sunt toți șoferii. Cei care au până în 70 de ani vor fi scutiți de drumurile la Direcția de Permise din zece în zece ani, dacă perioada de valabilitate a documentului va crește la 15 ani.

Pe de altă parte, șoferii care au minimum 70 de ani vor preschimba documentul, cu controalele medicale obligatorii aferente, la 5 ani, iar conducătorii auto de peste 80 de ani vor fi testați din doi în doi ani.

„Ministerul Afacerilor Interne, la sfârşitul anului 2022, a transmis următorul comunicat: «În urma unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că în perioada decembrie 2022 -februarie 2023 va expira termenul de valabilitate administrativă a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel naţional, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 -februarie 2013». Ce se înţelege din acest comunicat este că urmează o perioadă foarte încărcată din punct de vedere al numărului de persoane care doresc să reînnoiască permisul de conducere.(…) Anual obţin permis de conducere în jur de 325.000 persoane, ceea ce înseamnă că la cele 450.000 de permise de conducere pe care Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor trebuie să le prelucreze, se mai adaugă un număr aproximativ de 81.000 de permise noi care trebuie să fie prelucrate şi eliberate. Acest lucru a dus la stres major atât pentru angajaţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din toată ţara din cauza numărului foarte mare de dosare care trebuie să le prelucreze”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

                                                                                                         Adina Bucur Silav