8 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 22:19
No menu items!

Scarlett Johansson se va căsători în luna august

spot_img

Scarlett Johansson este logodită cu jurnalistul francez Romain Dauriac. Actrița este însărcinată în patru săptămâni

Scarlett Johansson-Romain Dauriac

Actriţa Scarlett Johansson se va căsători în luna august, afirmă mai multe surse care susţin că au auzit-o pe vedeta americană dezvăluind această informaţie în timpul unei cine organizate de Martha Stewart weekendul trecut.

Actriţa, în vârstă de 29 de ani, a fost auzită spunându-le oaspeţilor prezenţi la cina organizată de Martha Stewart în vila ei din East Hampton, sâmbătă seară, că se va căsători cu jurnalistul francez Romain Dauriac, cu care este deja însărcinată – peste patru săptămâni, relatează New York Post, informează femalefirst.co.uk.

Locul în care va avea loc nunta este ţinut în secret, însă jurnaliştii americani cred că vedeta americană şi iubitul ei se vor căsători fie la Paris, fie în casa lor de vacanţă din Hamptons, unde şi-au petrecut întreaga vară.

Scarlett Johansson şi Romain Dauriac au fost însoţiţi la acea cină – care a marcat lansarea seriei P2-1998 a brandului de şampanie Dom Pérignon – de alte vedete de marcă, precum Howard Stern şi soţia acestuia, Beth Ostrosky, Katie Couric, Matt Lauer, Barbara Walters, Rachel Zoe şi Harvey Weinstein.

Scarlett Johansson este logodită cu jurnalistul francez Romain Dauriac, din septembrie 2013.

D.M.