17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 15:34
No menu items!

Scandalul teste de salivă în școli. Federația Părinților: „Condițiile de transport și depozitare le pot face inutilizabile”

spot_img

După cele mai reprezentantive sindicate din Educație și Federația Națională a Părinților cere explicații privind modul în care au fost distribuite testele de salivă în școli, dar și legat de felul în care acestea ar urma să fie utilizate.

„Modul în care sunt ambalate aceste teste (în kit-uri de 25/50 bucăți) a generat din nou nemulțumiri în rândul cadrelor didactice care sunt puse în situația de a le reambala în kituri pentru uz individual. (…)Reambalarea testelor în kituri pentru uz individual riscă să îi determine și pe părinții care sunt de acord cu testarea copiilor să refuze acest lucru, în lipsa unei garanții că procedura a fost desfășurată în condiții de siguranță”, susțin reprezentanții Federației Naționale a Părinților – Edupart într-un comunicat de presă remis luni. 

Organizația cere instituțiilor implicate în procesul de distribuție a testelor noninvazive să ofere o serie de informații: de la numărul unităților de învățământ care au agreat ca testarea să se desfășoare în școală la garanțiile existente că sunt respectate normele igienico-sanitare pentru testare.

Comunicatul integral al Federației Naționale a Părinților: 

„Federația Națională a Părinților privește cu profundă îngrijorare modul în care debutează testarea periodică a elevilor cu teste noninvazive. O măsură ce ar fi trebuit să contribuie la prevenirea infectării cu Covid-19 în mediul şcolar riscă să genereze haos și să devină un eșec.

Așa cum am subliniat în repetate rânduri, Federația Națională a Părinților a susținut permanent necesitatea testării periodice a elevilor și personalului din unitățile de învățământ, după modelul altor state europene unde măsura a fost implementată cu succes.

Am salutat decizia de a se achiziționa şi folosi, în unitățile de învățământ, testele rapide  antigen noninvazive prelevate din proba de salivă. Însă, deși a trecut mai mult de o lună de la acel moment, implementarea acestei măsuri este incertă, procedura de testare, distribuirea testelor, urmărirea rezultatului testării etc încă provoacă neclarități.

Ministerul Educației a solicitat achiziționarea acestor teste, cerințele de performanță și de reglementare au fost elaborate de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, licitația a fost organizată de ONAC, contractele au fost semnate de IGSU, instrucțiunea privind procedura de testare a fost elaborată de Ministerul Sănătății, modul de aplicare a procedurii a fost decis de şcoli, iar distribuirea lor se face prin implicarea IGSU, ISJ-urilor și a cadrelor didactice. Avem o listă lungă de instituții publice implicate în tot acest proces, instituții ce par să nu înțeleagă importanța colaborării interinstituționaleși a dialogului cu toți factorii implicați: cadre didactice, părinți, elevi.

O mare parte dintre consiliile de administrație ale unităților de învățământ au fost nevoite să ia, peste noapte, decizia privind modul de folosire a testelor non invazive (în școală sau în familie), neavând la dispoziție instrucțiuni clare, fără să aibă timp să elaboreze proceduri proprii, bine stabilite, privind distribuirea testelor către elevi, urmărirea administrării lor și colectarea rezultatelor. Modul în care sunt ambalate aceste teste (în kit-uri de 25/50 buc) a generat din nou nemulțumiri în rândul cadrelor didactice care sunt puse în situația de a le reambala în kituri pentru uz individual.

Federația Națională a Părinților şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini la informarea și responsabilizarea părinților privind importanța folosirii acestor teste și necesitatea ca ele să fie administrate în mod corect și transparent. Cu toate acestea, ministerele implicate nu au considerat necesară lansarea unei astfel de campanii, testele ajungând în școli fără ca toți părinții să conștientizeze importanța aplicării lor și să cunoască modul de utilizare a testelor.

Instrucțiunile privind utilizarea testelor prevăd, printre altele, că: „se păstrează testele între +2 — +30°C, se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasă din folia protectoare de aluminiu, se asigură permanent dezinfecția mâinilor și a suprafețelor etc”. Reambalarea testelor în kituri pentru uz individual, riscă să îi determine și pe părinții care sunt de acord cu testarea copiilor să refuze acest lucru, în lipsa unei garanții că procedura a fost desfășurată în condiții de siguranță. Transportul cutiilor cu teste  între IGSU, ISJ-uri și unitățile de învățământ și depozitarea acestora la temperaturi de sub 2 grade, le poate face inutilizabile. 

De aceea, atragem atenția că, fără o procedură de implementare coerentă, fără o aplicare unitară a testării (necunoscându-se numărul real de teste administrate și rezultatul lor), cu un procent minor de elevi care se vor testa, măsura nu va avea nicio relevanță în combaterea pandemiei.

Solicităm Ministerului Educației să aducă clarificări cu privire la modul în care a fost elaborată procedura de testare de către Ministerul Sănătății, dacă a fost consultat cu privire la aplicabilitatea ei, în funcție de infrastructura unităților de învățământ sau elaborarea procedurii a fost exclusiv în sarcina Ministerului Sănătății (a se vedea adresa Ministerului Educației Nr. 15609/9.11.2021). De asemenea, solicităm să fie comunicat numărul unităților de învățământ care au decis că testarea se va efectua în școală. 

Cerem Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) să precizeze modul în care testele, ambalate în kit-uri de 25/50 de bucăți, pot fi distribuite către elevi, având garanția că sunt respectate normele igienico-sanitare. 

Solicităm Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate(ONAC) să clarifice, public, dacă    cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini cu privire la specificațiile tehnice au fost respectate de către furnizorul testelor prin livrarea în kit-uri de 25/50 de bucăți. Solicităm ONAC să ia măsurile care se impun pentru ca următoarele loturi de teste să fie livrate ambalate în kit-uri pentru uz individual.

Cerem Ministerului Educației și Ministerului Sănătății să demareze, de urgență, campanii de informare în rândul părinților pentru informare și responsabilizare.

Federația Națională a Părinților face APEL la dialog și la responsabilitatea tuturor factorilor implicați: Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, cadre didactice, părinți și elevi pentru ca, ÎMPREUNĂ, să depunem toate eforturile ca testarea periodică a elevilor să aibă efectul scontat și să nu se transforme într-un fiasco, într-o cheltuire inutilă a unei sume importante din bani publici!

Testarea periodică a elevilor este o măsură ce poate contribui la prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2 atât în mediul școlar cât și în comunitate. Având în vedere faptul că pandemia evoluează imprevizibil, este imperios necesar să depunem toate eforturile pentru a fi mult mai bine pregătiți în fața unor potențiale noi „valuri” pandemice.

ÎMPREUNĂ: autorități, cadre didactice, părinți și elevi, putem contribui la responsabilizarea tuturor factorilor implicați, avem responsabilitatea de a face tot ceea ce ne stă în putință pentru ca educația să continue și să se desfășoare în condiții de siguranță!”

R. Dan