2.2 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024 - 2:14
No menu items!

Scandalul de la Colegiul „Șincai” continuă. Presiuni politice și amenințări asupra angajaților care nu sunt de partea directoarei

spot_img

La o zi după ce au apărut în presă date despre risipa banului public de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, contabilizată chiar și la prețuri duble, pentru tot felul de obiecte și servicii, inclusiv pe bureți de șters tabla, apar noi date despre practicile la care recurge directoarea unității de învățământ, Silvia Musătoiu, în încercarea de a-și atinge scopurile, în disputa cu Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Ea este singurul director din sectorul 4 care a refuzat să semneze contractul de managenent financiar cu primăria, deranjată că trebuie să ia aprobarea primarului pentru cheltuielile pe care dorește să le facă din banii publici.

De această dată, am intrat în posesia unui document întocmit de Sindicatul Tinerilor Profesori din România (STPR) și transmis Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), prin care se reclamă faptul că la unitatea școlară Colegiul Național „Gheorghe Șincai” se exercită presiuni asupra personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic să semneze memorii și înscrisuri pentru declanșarea unui conflict de muncă.

Totul pentru ca achizițiile dubioase de la Șincai și faptul că directorul Silvia Musătoiu a rămas singurul manager care nu a semnat contractul cu primăria să treacă în planul al doilea.

În document se arată că persoanele care au inițiat aceste demersuri și care sunt și nominalizate în actul înregistrat la ISMB sunt cunoscute ca având legături politice cu unul dintre partidele din opoziție.

„În temeiul art. 190 din Legea Dialogului Social (Legea nr. 62/2011), greva poate fi declarată numai pentru interese cu caracter profesional, economic și social ale angajaților. (2) Greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice. De asemenea, în temeiul art. 234, Codul Muncii (2) participarea salariaților la grevă este liberă. Niciun salariat nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la o grevă”, se arată în adresa înregistrată la ISMB pe 5 februarie 2019.

Acestea sunt motivele pentru care președintele STPR, Corneliu Riegler, a solicitat inspectoratului să ia măsuri în sprijinul personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic „care nu dorește să fie implicat în acest conflict, respectiv salariații să nu fie obligați să semneze pentru astfel de inițiative dacă ei nu doresc, acest lucru neputând avea consecințe asupra situației lor profesionale în relația cu conducerea unității de învățământ”.

Textul documentului arată indirect că atacurile lansate de la nivelul Colegiului „Șincai” – unde cei care îl instrumentează au legături cu partidele de opoziție – sunt îndreptate în scop politic către Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, reprezentant al partidului de guvernământ și că nu au legătură cu interesele comune ale personalului școlii și elevilor acesteia, ci doar scopul de muta atenția de la faptul că șefa instituției este singura care refuză să semneze acordul administrativ-financiar cu primăria, din motive ce puțin îndoielnice.

În aceste condiții, ne întrebăm dacă nu cumva și acea scrisoare deschisă transmisă, recent, Ministrului Educației, Primarului Sectorului 4 și Inspectoratului Școlar al Municipiului București, de către un așa-numit grup format din profesorii și sindicaliștii Colegiului Șincai, susținuți de părinții elevilor liceului, nu este doar o „reclamație politică” asumată în comun, doar declarativ.

„Domnulprimar al sectorului 4, Daniel Băluță, a modificat acest contract de management administrativ-financiar în mod abuziv, adăugând un articol prin care finanțarea unităților de învățământ arondate se va face în mod condiționat, achiziția bunurilor sau serviciilor necesare făcându-se numai cu acordul dânsului și de la furnizori nominalizați și agreați de dumnealui”, se arăta în scrisoarea deschisă, care nu făcea referire, însă, la nimic din lista de achiziții făcute de conducerea școlii, în 2018 – despre care am scris ieri -, când directoarea nu avea nevoie de aprobarea primăriei pentru cheltuirea banilor din buget, la prețuri chiar și de două ori mai mari decât cele pe care primăria le-a obținut în urma licitațiilor publice materializate în contracte-cadru. 

Nume de cod „Burețica”

După ce a apărut în presă știrea că a plătit preț dublu pe bureții de șters tabla, a apărut repede și un fel de nume de cod pentru directoare: burețica. Facem haz de necaz, dar nu e deloc normal ce face! Dacă e totul deschis și corect, de ce nu semnează contractul, fără să mai târască în acest scandal care pare fără sfârșit, numele unuia din cele mai importante colegii din România”, ne-a spus o angajată a liceului, sub protecția anonimatului.

Șefii opoziției sar la bătaie

Dacă angajați școlii se tem de eventuale represalii în situația în care ar vorbi deschis despre scandalul de la Șincai, liderii opoziției din sectorul 4 nu și-au putut stăpâni nervii astăzi, la ședința Consiliului Local al Sectorului 4. Deranjați de prezența la ședință a președintelui STPR, Corneliu Riegler, care tocmai luase cuvântul și dezvăluise legăturile politice ale conducerii Colegiului „Șincai”, aceștia l-au agresat verbal pe liderul de sindicat, de față cu primarul și ceilalți consilieri locali. La ieșirea din sală, unul dintre liderii mai sus menționați și-a ieșit din fire și l-a lovit  pe Corneliu Riegler, deși acesta nici măcar nu i se adresase în vreun fel.

Andrei Tudor