12.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 5:40
No menu items!

Scandal sexual în Guvernul Britanic. Un apropiat al lui Boris Johnson, demis din funcția de ministru după ce a atins coapsa unui bărbat

spot_img

Premierul Liz Truss l-a demis pe ministrul Comerțului, Conor Burns, după ce martorii au susținut că a fost văzut atingând coapsa unui tânăr, a informat BBC. Conor Burns a fost suspendat și din postul de parlamentar conservator.

Un martor ocular a spus că l-a văzut la primele ore ale zilei de marţi în barul hotelului Hyatt Regency din Birmingham cu bărbatul, în timpul conferinţei partidului.

Burns a negat orice faptă nepotrivită. BBC precizează că nu a vorbit şi nu a auzit relatarea persoanei cu care a fost văzut fostul ministru. Downing Street nu a comentat mai mult cu privire la circumstanţele demiterii.

Martorul ocular a susţinut că ministrul avea mâna pe coapsa tânărului şi că erau mai mulţi privitori. Ei au adăugat că lui Conor Burns i s-a spus la acel moment de către unul dintre cei prezenţi să oprească ceea ce făcea, deşi acest lucru este contestat de prietenii deputatului din Bournemouth West, sudul Angliei.

Deputatul era destul de beat încât a trebuit ulterior să fie dus înapoi la hotel de către un prieten.

Conform BBC, Burns este de părere că flirtul a fost consensual, dar BBC nu a discutat încă cu bărbatul cu care era fostul ministru pentru a afla varianta lui despre evenimente.

În 2020, Burns – cunoscut drept un apropiat al premierului Boris Johnson – a demisionat din Guvern după ce a fost acuzat că a abuzat de funcţia pe care o deţine cu scopul de a intimida o persoană cu care se afla într-un litigiu.

Se pare că Burns a fost forțat să iasă din guvern de două ori: pentru intimidarea unui membru al publicului și pentru că mângâia un tânăr.