11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:33
No menu items!

Scandal la Suceava. 434 de ucraineni, cazați într-un apartament din Rădăuți, în doar o lună. Doi liberali au demisionat din partid

spot_img

Scandal monstru în Rădăuți. Doi liberali din Rădăuți au demisionat din partid, după ce un cotidian local a dezvăluit modul de decontare a sumelor pentru găzduirea refugiaților din Ucraina. Directorul unei unități de învățământ din Rădăuți, precum și administratorul public al municipiului Rădăuți, ar fi încasat împreună aproximativ 70.000 lei pentru găzduirea unor refugiați, în condițiile în care locuința declarată a unuia dintre beneficiarii plăților are doar 67 metri pătrați, iar în evidențe figurează cazați în această locație peste 430 de refugiați.

Primăria municipiului Rădăuți a anunțat că astăzi, 17 noiembrie 2022, Cristina Nichiforiuc și-a dat demisia din funcția de administrator public deținută în cadrul instituției, cât și din organizația PNL Rădăuți.

De asemenea, Radu Munteanu și-a dat demisia din organizația PNL Rădăuți.

Cei doi și-au dat demisia în urma unui scandal izbucnit ca urmare a decontării unor sume extrem de mari în ceea ce privește cazarea refugiaților ucraineni.

Cosmin Nichiforiuc, fiul Cristinei Nichiforiuc, este director la CSM Rădăuți. Acesta a decontat de doi ori bani, prima dată 13.020 de lei și a doua oară 25.620 de lei.

Radu Munteanu a încasat suma de 30.380 de lei, bani conform cărora ar fi cazat undeva la 434 de refugiați într-o lună. Adică, 14 refugiați pe zi, însă bărbatul deține o locuință ce are o suprafață de doar 67 de metri pătrați, potrivit glasulsucevei.ro.

Pe lista de deconturi, aprobată de Primăria Rădăuți, apar și alte persoane, iar suma cea mai mare care a fost decontată se ridică la nu mai puțin de 56.420 de lei, ceea ce echivalează cu faptul că a cazat și hrănit echivalentul a 800 de persoane pe parcursul unei singure luni, scrie Monitorul de Suceava.

                                                                                                                Adina Silav