12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:37
No menu items!

Scandal internațional în ziua alegerilor la FIFA. CM de Fotbal 2018, incert

spot_img

UEFA acuză că Rusia a fost aleasă țară gazdă prin corupție

fifa-world-cup-2018

Campionatul Mondial de Fotbal din 2018 ar putea să nu mai fie organizat sau să fie văduvit de prezenţa echipelor europene. Preşedintele Federaţiei engleze de Fotbal, Greg Dyke, a anunţat vineri că naţionalele de fotbal din Europa ar putea boicota în grup Campionatul Mondial organizat de Rusia.

Naţionalele europene, grupate sub umbrela UEFA, ar putea recurge la acest gest extrem dacă Sepp Blatter rămâne şeful FIFA, în ciuda scandalului uriaş de corupţie în care este implicată federaţia internaţională, transmite publicaţia britanică The Guardian.

Mai multe federaţii europene acuză FIFA că a acordat Rusiei dreptul de găzdui CM 2018 după ce mai mulţi oficiali ar fi fost mituiţi. Aceleaşi acuzaţii se referă şi la acordarea către Qatar a CM 2022. După arestarea unor oficiali FIFA, Vladimir Putin a avut o reacţie extrem de critică la adresa SUA, ţară în care desfăşoară ancheta.

Vineri au loc alegeri la FIFA, unde Sepp Blatter candidează pentru al cincilea mandat consecutiv. El este concurat de prinţul iordanian Ali bin al-Hussein, sprijinit de cele mai multe federaţii europene pentru agenda sa reformistă.

Emanuel Stan