4.4 C
București
marți, 10 decembrie 2024 - 11:43
No menu items!

Scandal diplomatic periculos. Un demnitar maghiar cere arborarea drapelului secuiesc în Ungaria

spot_img
Zsolt Nemeth cere arborarea steagului secuiesc in Ungaria
foto: manna.ro

Secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe, Nemeth Zsolt, a declarat, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice, astfel că cetățenii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.

La finalul săptămânii trecute, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, drapelul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfăşurat evenimentul.

Steagul a fost arborat, marţi, într-unul din districtele din Budapesta. Nemeth Zsolt a declarat că steagul a fost arborat în semn de solidaritate faţă de cauza autonomiei pentru care militează autorităţile locale din Harghita şi Covasna.

Premierul Victor Ponta a cerut ministrului român de externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.

„Vă rog, domnule ministru de externe, înainte să plecaţi la Bruxelles, să daţi un răspuns – nu dumneavoastră, ministerul – un răspuns foarte ferm şi foarte clar că nu acceptăm niciun fel de – eu nu vreau să folosesc un termen nediplomatic, aş fi spus în mod normal «obrăznicii» – dar nu acceptăm niciun fel de lecţii de la nimeni de cum se aplică în România legile, inclusiv cele privind funcţionarea autorităţilor locale. Cred că avem cele mai înalte standarde din Europa de reprezentare a minorităţilor, de autonomie a structurilor locale. Cred că, dacă cineva vrea să-şi facă campanie electorală în România, vreau să aveţi o atitudine foarte fermă, fără să ne lăsăm prinşi în capcane pe această temă, dar nu cred că cineva ne poate spune ce steaguri afişăm pe aici şi cum să afişăm steagurile. O să rog şi domnul ministru de Interne, prefecţii, toate autorităţile statului să-şi facă datoria conform legii. Nu vreau să cădem în capcana de a fi provocaţi, dar nici nu vreau să pară că cineva ne dă lecţii de peste frontieră”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

Secretarul de stat în MAE, Bogdan Aurescu, a spus că declaraţiile lui Zsolt Nemeth sunt inacceptabile şi contravin spiritului de bună-vecinătate şi Parteneriatului Strategic dintre România şi Ungaria. Ministerul de Externe l-a convocat de urgenţă pe ambasadorul ungar București pentru a discuta această situație.