Scandal cu iz penal în Camera Deputaților tocmai la Comisia Juridică

Plen_parlament_SZ

Parteneriatul civil pentru persoanele gay a declanșat un război cu acuze grave despre ilegalități comise la vot și amenințări cu Parchetul. Deputatul Remus Cernea a scris, marți, Biroului Permanent al Camerei Deputaților o scrisoare prin care anunță conducerea Parlamentului că la Comisia Juridică, la votul privind legea recunoașterea parteneriatului civil, deputații au semnat „în fals” la vot, deoarece, din cei 24 de membri, în sală, efectiv, au fost doar aproximativ 10 deputați, ceea ce înseamnă câ nici cvorumul nu a fost întrunit. Supărarea lui Cernea este generată de respingerea la vot a proiectului în cauză, în ședința din 5 martie.

Deputatul a făcut rost și de înregistrarea video a ședinței și spune că a vorbit și cu „martorii”, astfel încât are toate probele cu care să se prezinte la organele de urmărire penală.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a luat astăzi decizia să trimită plângerea lui Cernea, spre soluționare… la Comisia Juridică! Deputații nu au în Regulament o altă variantă de cercetare a unor „abuzuri” sau „ilegalități” la vot în afară de Comisia Juridică, de disciplină și imunități. Prin urmare, cei pârâți de Cernea se vor ancheta pe ei înșiși pentru a vedea dacă au respectat sau nu procedurile.

Nicoleta Vera

NICIUN COMENTARIU