11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:16
No menu items!

Scade delicvența românilor din Franța

spot_img

politie franta

Delincvenţa în rândul românilor aflaţi la Paris a scăzut timp de trei luni consecutiv, în mai, iunie şi iulie, cu o reducere a numărului românilor suspectaţi cu 6,42% în primele şapte luni ale lui 2012 şi cu 15% în rândul minorilor, a informat duminică poliţia franceză, relatează Europe1.fr.

După o creştere în 2008 a infracţiunilor comise de români la Paris, „în 2012, situaţia s-a schimbat puţin, deoarece după (creşterile) din primele câteva luni, numărul lor a reuşit să scadă, sub jurisdicţia prefecturii poliţiei” (din Paris şi suburbii), a declarat comisarul Beretti Gilles, şeful unităţii de coordonare a luptei împotriva imigraţiei ilegale.
Astfel, „în primele şapte luni ale anului 2012, în regiunea Parisului, 4.459 de cetăţeni români au fost implicaţi, faţă de 4.765 pentru aceeaşi perioadă a anului precedent, o scădere cu 6,42 %”, a afirmat el. Declinul este deosebit de sensibil la minori „printre cei puşi în cauză, au existat 2.503 de minori în 2012, faţă de 2.960 în primele şapte luni ale anului 2011, adică o scădere cu 15,44%”, a adăugat comisarul Beretti.
Prefectura de poliţie din Paris a iniţiat de mai mulţi ani o colaborare cu autorităţile române în lupta împotriva delincvenţei comise de români, principala naţionalitate a romilor din Franţa, inclusiv cu ajutorul unor patrule formate din poliţişti francezi şi români la Paris.
România, ţara de origine a celor mai mulţi dintre romii veniţi în Franţa, „a făcut progrese semnificative” în cooperarea dintre structurile poliţiei, cu un „dispozitiv complet de zece ofiţeri de legătură români, aflaţi de 18 luni pe lângă poliţişti francezi”, a precizat comisarul Beretti pentru AFP.
Din decembrie 2010, sunt organizate patrule comune, pentru a urmări delincvenţi, uneori minori care „încep de la 9-10 ani”. Patrulele şi cooperarea cu Bucureştiul permit stabilirea identităţii şi vârstei minorilor, care mint în legătură cu datele lor de identitate şi declară că au cel puţin 13 ani pentru a evita procedurile juridice.
Datorită unui grup de contact franco-român, care integrează parametri ai poliţiei, justiţiei şi serviciului social, „serviciile sociale româneşti vor ancheta în cadrul familiilor, pentru a stabili o tutelă sau preluarea minorilor de către un serviciu social”, precizează responsabilul francez. Potrivit acestuia, obiectivul este de „a găsi adevăraţii responsabili, care gestionează cerşetoria în cadrul unor bande organizate, depun minori în cartiere turistice, unde un cerşetor câştigă între 40 şi 80 de euro pe zi pentru şeful său”.
Între 2009 şi 2011, numărul de cetăţeni români cercetaţi pentru fapte de delincvenţă a crescut, la nivelul întregii Franţe, cu peste 69%, potrivit statisticilor poliţiei, publicate joi de Le Parisien.