8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 10:10
No menu items!

Șapte persoane, reținute în ancheta privind traficul de droguri în liceele din București

spot_img

Șapte persoane, anchetate în dosarul privind traficul de droguri în mai multe licee din București, au fost reținute. Față de alte trei persoane s-a dispus control judiciar.

Autoritățile au reținut, marți, șapte persoane anchetate în dosarul privind traficul de droguri în licee din București, procurorii urmând să ceară arestarea lor preventivă.

Luni, peste 20 de persoane au fost duse la audieri la DIICOT, după efectuarea a 23 de percheziţii în București într-un dosar ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc.

Procurorii susțin că, din anul 2022, membrii grupului au vândut droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București.

Distribuitorii sunt acuzați că au vândut diferite droguri în mai multe licee, printre care Liceul Traian și în Liceul Bulgar din Capitală, dar și în unele dintre cluburile de fițe din zona Herăstrău.

Printre cei audiați la DIICOt ar fi fost și copiii unor demnitari din Ministerul Afacerilor Externe, din Secretariatul General al Guvernului și fiul unui expert din DNA.

Procurorii spun că suspecții au vârste între 17 și 26 de ani și că tranzacțiile cu stupefiante se făceau, de multe ori, chiar în casele acestora.

La descinderi, anchetatorii au găsit mai multe tipuri de stupfiante, canabis, cocaina și  ketamină,  precum și  comprimate de Xanax.                        

                                                                                                                  Adina Silav