12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:34
No menu items!

Sângele dinozaurilor nu era nici cald, nici rece

spot_img

Dinozaurii au fost clasificați drept animale „mezoterme”

 dinozauri

O echipă de oameni de știință americani a descoperit că sângele dinozaurilor nu era nici cald, nici rece, ceea ce i-a determinat să-i clasifice ca animale „mezoterme”, notează vineri Daily Mail.

În cadrul unui studiul, publicat în revista Science, au fost evaluate 21 de specii de dinozauri, printre care Tyrannosaurus, Allosaurus, Apatosaurus, Tenontosaurus, Troodon, precum și o serie de mamifere, păsări, pești cu oase, rechini, șopârle, șerpi și crocodili.

Oamenii de știință au cercetat metabolismul dinozaurilor, folosind o formulă bazată pe masa lor corporală, indicată de volumul oaselor coapsei, și pe ratele de creștere, indicate de inele de creștere din oasele fosile, similare celor existente la copaci.

Potrivit cercetătorilor, dinozaurii au avut rate de creștere și metabolice care nu erau, de fapt, caracteristice nici organismelor cu sânge cald, nici celor cu sânge rece, ci undeva între acestea.

Cercetătorii au numit aceste creaturi „mezoterme”, spre deosebire de „ectoterme” (animale cu sânge rece și un metabolism scăzut, care nu produc multă căldură și au nevoie de soare pentru a se încălzi) și „endoterme” (animale cu sânge cald care folosesc căldura rezultată în urma reacțiilor metabolice pentru a menține o temperatură ridicată și stabilă).

Potrivit biologului John Grady, unul dintre autorii studiului, de la University of New Mexico (Albuquerque), acest metabolism intermediar le-ar fi permis dinozaurilor ajungă la dimensiuni cu mult mai mari decât ar fi putut atinge vreodată vreun mamifer.

C.A.