12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 4:14
No menu items!

Salariul șefului ASF, Dan Radu Rușanu, de 10 ori mai mare decât al premierului

spot_img

Premierul Victor Ponta a amintit din nou, miercuri, despre necesitatea de a plafona salariile în companiile publice, o Ordonanță de Urgență fiind introdusă pe ordinea de zi a ședinței Executivului. Până una alta, șeful Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, are un salariu de 10 ori mai mare decât cel al premierului. El primeşte lunar 14 mii de euro, potrivit Antena 3.

Tot Antena 3 relatează că, odată cu instalarea sa în fruntea ASF, Dan Radu Ruşanu face jocurile pe o piaţă de peste 30 de miliarde de euro anual. Şi asta pentru că, sub umbrela nou înfiinţatei autorităţi, au fost reunite cele mai importante pieţe financiare din Romania. De la cele două burse de valori, la societăţi de investiţii, fonduri private de pensii şi companii de asigurări.

Puterea lui Rușanu este uriașă, în condițiile în care el poate emite reglementări și poate stabili sancțiuni care să afecteze întreaga piață financiar-bancară. Salariul șefului ASF nu este departe de ce încasau foştii şefi ai comisiilor de supraveghere, înainte de formarea Autorităţii. Asta deşi chiar premierul s-a arătat nemulţumit de salariile de lux primite de unii angajaţi ai statului.

Din punct de vedere profesional, Dan Radu Ruşanu nu are motive de îngrijorare, mai relatează Antena 3. El este, la propriu, naşul Ministrului Finantelor, Daniel Chiţoiu şi al lui Gelu Diaconu, şeful Fiscului. Sunt singurii care s-ar putea opune deciziilor lui Ruşanu. Fapt puțin probabil în condițiile în care tripleta Chițoiu-Rușanu-Diaconu este una care s-a completat recent, cu mari eforturi din martea vicepremierului și ministru al Finanțelor.

Daniel Chițoiu a reușit, după îndelungi încercări, să-l aducă la șefia Fiscului pe Gelu Diaconu în locul lui Șerban Pop, după cum Sursa Zilei relata la vremea respectivă.

Tot Sursa Zilei relata și despre eforturile lui Rușanu și ale liberalilor de a controla cea mai importantă autoritate din piața financiară. Mandatul lui Rușanu este asigurat cel puțin pentru următorii cinci ani, ceea ce înseamnă un venit, numai din salariu, de 850.000 de euro la finalul acestui mandat.

C.C.