7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:52
No menu items!

S-a trezit și Lazăr, după Asociația Procurorilor. A sesizat și el CCR pe Legea salarizării

spot_img

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a transmis scrisori președintelui României, președintei Înaltei Curţi de Casație și Justiție, precum și Avocatului Poporului, în vederea sesizării  Curții Constituţionale pe tema Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Demersul lui Augustin Lazăr vine după ce Asociația Procurorilor din România a sesizat deja aceleași instituții pentru sesizarea CCR pe aceeași temă.

Considerentele avute în vedere sunt prevederile constituționale cu privire la Ministerul Public, componentă a autorității judecătorești, precum și deciziile Curții Constituționale potrivit cărora procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi.

De asemenea, prin deciziile anterioare, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității de drepturi presupune reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar tuturor subiecților de drept aflați în situații juridice similare.

Pe cale de consecinţă nu poate fi acceptată crearea unei reglementări care să instituie statute financiare distincte celor două categorii profesionale, judecători şi procurori.

Având în vedere cele de mai sus, în scrisorile menționate se arată că diferenţele de salarizare între judecători şi procurori sunt neconstituţionale, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. 5, art. 16, Capitolul VI – Autoritatea Judecătorească art. 131 şi art. 132 din Constituţia României.

Andrei Tudor