4.3 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024 - 8:42
No menu items!

S-au găsit bani pentru unitățile 3 și 4 de la Cernavodă!

spot_img

Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești și autostrada Pitești-Craiova vor beneficia de finanțare chineză

Este a treia oară, în ultimele trei luni în care Centrala de la Cernavodă

Ministrul Economiei, Constantin Niță, a transmis miercuri că două bănci chineze consideră viabile mai multe proiecte ale României și că vor să se implice concret în implementarea acestora. Printre acestea se numără și termocentrala de la Rovinari, precum și linia de mare viteză București-Constanța.

Ministrul Niță s-a întâlnit, miercuri, cu vicepreşedintele Industrial and Commercial Bank of China (ICBC), Hongli Zhang, si cu Preşedintele China Eximbank, Li Ruogu. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, întâlnirile au avut ca miză obținerea de finanţare pentru Unităţile 3 și 4 de la Cernavodă, Hidrocentrala de acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, termocentrala de la Rovinari, autostrada Piteşti-Craiova, linia de mare viteză Bucureşti-Constanţa, dar și pentru dezvoltarea de parcuri tehnologice.

”Asigurarea resurselor financiare necesare dezvoltării acestor proiecte este o condiţie esenţială pentru demararea lucrărilor. În acest sens, am primit semnale pozitive din partea acestor mari instituţii financiar-bancare din China, active la cel mai înalt nivel pe piaţa internaţională. Aceste două instituţii cunosc proiectele României, le consideră viabile din punct de vedere al finanţării și și-au exprimat intenţia implicării în vederea implementării acestora ”, a declarat ministrul Economiei.

Guvernul chinez oferă o linie de credit de 10 miliarde de dolari în vederea dezvoltării de proiecte de cooperare în ţările Europei Centrale şi de Est. În acelaşi timp, partea chineză a constituit un fond de cooperare pentru investiţii, în valoare de 500 milioane de dolari, destinat finanţării investiţiilor din zona Europei Centrale şi de Est.

Citește și – Min. Economiei: Autostrada Craiova-Pitești și parcurile industriale, pe agenda discuțiilor din China

Industrial and Commercial Bank of China (ICBC) este cea mai mare bancă, la nivel mondial, sub aspectul capitalizării bursiere, fiind una dintre cele patru mari bănci chineze, alături de Bank of China, Agricultural Bank of China si China Construction Bank. În prezent, ICBC are filiale în Europa, America de Nord si de Sud, Asia si Oceania. ICBC este listată la bursele din Shanghai (SSE) si Hong Kong (SEHK).

China Eximbank a fost înfiinţată în anul 1994, având acţionar unic statul chinez, desfăşurând activităţi de creditare a producţiei destinate exportului sau a unor proiecte realizate în străinătate de către firme chineze. În ianuarie 2014, a fost semnat Acordul de cooperare financiară între Eximbank România si China Eximbank pentru promovarea companiilor chineze în vederea realizării de proiecte de investiţii în România.

C.C.