1.4 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021 - 9:14
No menu items!

S-a sinucis intrând cu mașina într-un stâlp

spot_img

Un tânăr din Constanța, în vârstă de 25 de ani, n-a mai putut face față numeroaselor necazuri familiare și a ales să se sinucidă intrând cu mașina într-un stâlp de beton. Tânărul era supărat din cauza problemelor de sănătate ale părinților lui, se certa des cu prietena și, în plus, acumulase datorii foarte mari în urma jocurile de noroc la care participa frecvent. Deși era depresiv și afirmase de mai multe ori că vrea să-și pună capăt zilelor, cei din anturajul lui nu au crezut că tânărul își va duce planul la îndeplinire. Accidentul a avut loc la ieșirea din Constanța, spre Mangalia, într-o zonă mai puțin circulată.

Polițiștii au constatat că impactul a fost deosebit de violent, iar mașina a culcat stâlpul de beton la pământ, după care a intrat în niște conducte de gaze. Nu au fost găsite urme de frânare, iar autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare. Înainte să ia această decizie fatală, constanțeanul a trimis mai multe SMS-uri prietenilor și rudelor, în care scria că nu mai poate să facă față necazurilor. D.M.