12.5 C
București
joi, 2 mai 2024 - 4:13
No menu items!

S-a enervat că plângea și a dat-o cu capul de ciment. Un bărbat din Vâlcea, arestat pentru uciderea nepoatei de 3 ani

spot_img

Un bărbat din Vâlcea, care o avea în grijă pe nepoata sa de 2 ani și 11 luni a fost arestat preventiv pentru că a omorât copilul. Enervat că plângea, bărbatul a aruncat-o pe copilă cu capul de podeaua de ciment.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a anunţat că bărbatul reținut pentru comiterea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, în urma prezentării în fața magistraților de la Tribunalul Vâlcea.

“În seara zilei de 10 septembrie, inculpatul, în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, iritat de faptul că minora în vârstă de 2 ani şi 11 luni (nepoata sa de soră, care îi fusese încredinţată de părinţii acesteia spre creştere şi educare în lipsa acestora) plângea, acesta a exercitat cu intensitate acte de violenţă asupra minorei, respectiv a aruncat-o şi a proiectat-o pe podeaua de ciment a imobilului”, se arată în comunicat.

Copila a fost transportată imediat la spital, dar a murit după nici două zile, în urma politraumatismelor cranio-cerebrale și abdominale suferite.

M. Nedelcu