22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:03
No menu items!

S-a decis reluarea vaccinării cu dozele AstraZeneca din lotul ABV2856. Este vorba de cele peste 4000 de doze retrase săptămâna trecută

spot_img

Comitetul Național de Vaccinare din România s-a întrunit azi în ședință pentru a decide asupra celor peste 4000 de doze AstraZeneca din lotul ABV2856, după ce ieri Agenția europeană a medicamentului a anunțat că, în urma evaluării, s-a constatat că beneficiile imunizării depășesc potențialele riscuri. De altfel, o parte din țările care suspendaseră complet vaccinarea cu AstraZeneca au revenit asupra deciziei.

CNCAV a decis anularea măsurii de carantinare a celor peste 4000 de doze AstraZeneca.

Comunicatul integral al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19:

„În urma ședinței de astăzi, la care au participat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătății (MS), Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia anulării măsurii de maximă precauție care a presupus carantinarea lotului de vaccin ABV2856, produs de compania farmaceutică Oxford/AstraZeneca.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Încurajăm monitorizarea și raportarea tuturor reacțiilor adverse, atât de către beneficiarii vaccinării, cât și de profesioniștii din Sănătate.

CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19”, se arată în comunicatul instituției.