20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:25
No menu items!

S-a dat drept refugiată pentru a primi donații

spot_img

O femeie în vârstă de 32 de ani din Sibiu s-a ales cu dosar penal după ce s-a dat drept refugiată din Ucraina pentru a primi din donațiile strânse în cadrul unei campanii umanitare. 

Plângerea pe numele femeii a fost depusă, duminică seară, de un bărbat din Sibiu, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina. El a mers la Poliție și a reclamat faptul că o femeie s-a prezentat la centrul de colectare, pretinzând că este refugiată din Kiev, Ucraina, și l-a determinat să îi doneze mai multe buniri alimentare și nealimentare.

„În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Sibiu.

Femeia a primit bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare. Prejudiciul total a fost de aproximativ 1.500 de lei și a fost recuperat în totalitate.

R. Dan