Sărbătorile de iarnă vor fi fără zăpadă, chiar și pentru cei din zonele montane

meteo

Sărbătorile de iarnă vor fi fără zăpadă, chiar și pentru cei din zonele de la munte, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Depunerea unui strat de zăpadă este puțin probabilă spre perioada Crăciunului, fiind menținut un fron termic destul de cald.

Până pe 21 decembrie se va înregistra o încălzire simțitoare cuprinsă între 4 și 7 grade.

Astfel, maximele termice vor ajunge chiar și la 9-10 grade în jurul datei de 20 decembrie.

Până la Crăciun nu se estimează apariţia precipitaţiilor, iar ulterior, pe fondul vremii uşor mai calde decât în mod obişnuit, se pot semnala la nivel local lapoviţe şi ninsori slabe în zona înaltă, chiar şi ploi slabe, trecătoare, la altitudini mai mici.

Lucian Mera

NICIUN COMENTARIU