sâmbătă, 31 octombrie 2020 - 22:16

Săptămâna CEDO pe scurt- Despre anchete efective, morţi neelucidate şi tortură (III)

Unul din cinci vânzători din magazinele alimentare a trecut prin Covid. Majoritatea, fără să știe

Aproximativ 20% dintre lucrătorii din magazinele alimentare au avut Covid-19 și majoritatea nu au simptome, a constatat studiul. Munca într-un magazin alimentar pune angajații...

Marea Britanie, în pragul unui nou lockdown (Presa internațională)

Anglia ar putea intra într-un al doilea blocaj național în zilele următoare. Un consilier științific al guvernului britanic a avertizat sâmbătă că „pandemia e...

Slovacia introduce certificatul de test negativ. Sănătatea, armata și poliția – în stradă, pentru testarea întregii populații

Slovacia a lansat în acest weekend un program de depistare a coronavirusului la întreaga populaţie, cu teste antigenice, o premieră mondială, dar acțiunea este...

Violențe în Spania și Italia, încheiate cu arestări

În mai multe oraşe din Spania s-au produs în noaptea de vineri spre sâmbătă ciocniri între poliţie şi manifestanţi împotriva ultimelor măsuri luate de...

Alexandra_Lancranjan

  • Alexandra Lăncrănjan

Libertatea de exprimare pare a fi Sfântul Graal al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, toată lumea o cunoaşte, o invocă, îi denturează sensul. Sub eticheta libertăţii de exprimare sunt ascunse atacuri personale, sunt încălcate alte drepturi pentru că, deşi cunoaştem prea bine conţinutul articolului 10 din Convenţie, uităm cu toţii că nu este un drept absolut, că există un test de proporţionalitate atunci când sunt în discuţie alte drepturi şi că nicăieri Convenţia nu stipulează că poţi să spui orice, oricând, oricum.

Sunt numeroase dezbateri, mai mult sau mai puţin juridice, despre cât de largă este libertatea presei, despre ce se poate spune despre persoanele publice, despre judecăţi de valoare şi forme de discurs, în fapt, despre cât de mult poţi să discuţi fără să ai probe şi cum poţi exprima opinii personale, de regulă negative la adresa altuia.

În cauza Urechean şi Pavlicenco Curtea pare să spună, într-un limbaj juridic, ceea ce cu toţi trebuie să ne aducem aminte din cei 7 ani de acasă: că nu poţi să spui orice indifrent cum te numeşti sau ce funcţie ocupi. Iată povestea…pe scurt

Serafim Urechean este un politician din Republica Moldova care în 2004 avea două calităţi definitorii pentru a constitui subiectul dezbaterii publice: era într-un partid de opoziţie şi era primarul Municipiului Chişinău. Vitalia Pavlicenco, tot politician din Republica Moldova avea doar oportunitatea de a fi într-un partid de opoziţie, ceea ce în circumstanţele speţei nu a determinat să fie exclus din discursul public.

În noiembrie 2004, Preşedintele Moldovei a declarat, în cadrul unei emisiuni transmise în direct, la un post de televiziune privată, că Serafim Urechean „a creat în capitală o corupţie puternică şi un sistem mafiot”. Politicianul lezat s-a adresat instanţelor de judecată pentru a apăra pe calea justiţiei o reputaţie ce putea să fie lezată de eticheta corupt şi mafiot.Instanţele din Republica Moldova au scos de pe rol acţiunea formulată de domnul Urechean şi au decis că preşedintele ţării avea imunitate şi nu putea fi tras la răspundere pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. Din păcate pentru instanţele naţionale aceasta nu era o părere constantă şi împământenită de jurisprudenţă având în vedere că anterior au decis că un parlamentar nu beneficiază de imunitate în cazul în care face afirmaţii publice defăimătoare deoarece afirmaţiile nu erau efectuate în exercitarea mandatului său de parlamentar.

În 2007, acelaşi preşedinte, deloc mişcat de acţiunea intentată de Serafim Urechean cu câţiva ani în urmă, declară, în cadrul unei emisiuni televizate, că Vitalia Pavlicenco era membru al Partidului Comunist şi al KGB-ului în perioada sovietică. În mod deloc surprinzător acţiunea intentată de politician a fost scoasă de pe rolul instanţei, în baza aceluiaşi principiu al aplicării imunităţii iar  argumentele reclamantei precum, că declaraţiile preşedintelui se refereau la fapte, şi nu la judecăţi de valoare, şi că preşedintele nu-şi exercita funcţiile de preşedinte la acea emisiune, au fost cu uşurinţă ignorate.

Pentru că analiza articolului 10 (libertatea de exprimare) în opoziţie cu articolul 8 (dreptul la viaţă privată) nu pare să fie foarte convingătoare, în Urechean şi Pavlicenco Curtea analizează libertatea de exprimare în opoziţie cu dreptul la un proces echitabil, în cauză cu dreptul de acces la o instanţă. Şi pentru că este bine să ne înţelegem chiar şi în când suntem în conflict atât reclamanţii cât şi Guvernul au fost de acord că a existat o limitare a accesului la un tribunal, că limitarea era prevăzută de lege şi în principiu urmărea un scop legitim. Dezacordul s-a născut când a fost pusă în discuţie limita imunităţii preşedintelui, astfel încât Curtea s-a văzut nevoită să mai analizez încă o dată dacă a fost asigurat un just echilibru între drepturile litigioase, și anume interesul public de a proteja libertatea de exprimare a Președintelui în exercitarea funcțiilor sale și interesul reclamanților de a avea acces la un tribunal și obținerea unui răspuns motivat referitor la pretenţiile lor.

Curtea constată că potrivit Constituției, președintele țării se bucură de imunitate dar că în ceea ce privește opiniile exprimate, imunitatea nu este absolută, acoperind  doar acele opinii exprimate în exercitarea mandatului. Curtea mai constată că neexaminarea acţiunilor de defăimare presupus comise de preşedinte constituie o excepţie de la regula generală de tragere la răspundere pentru astfel de acţiuni, o excepție ce se limitează totuşi la conduita acestuia în exercițiul mandatului. Analizând rolul pe care îl are preşedintele într-o democraţie parlamentară, Curtea a statuat că acesta îndeplineşte funcţii importante în stat, mai ales raportat la domeniul afacerilor externe, apărării şi promulgării legilor şi deşi nu are ca rol definit partciparea la dezbateri trebuie să fie acceptată într-o societate democratică imunitatea funcţională, reglementată şi interpretată în manieră explicită şi restrictivă, având ca scop protejarea libertăţii de exprimare în exercitarea mandatului şi separarea puterilor în stat.

Constituţia Republicii Moldova nu defineşte limitele imunităţii în ipoteza acţiunilor de defăimare, imunitatea şefului statului este absolută şi perpetuă, nu putea fi ridicată, astfel încât persoanele lezate, în lipsa unei analize a instanţei privind caracterul declaraţiilor, nu ar fi avut niciodată acces la instanţă, nici în timpul mandatului nici după ce acesta s-ar fi încheiat, mai ales având în vedere practica instanţelor interne de a nu analiza existenţa intereselor şi drepturilor în conflict.

Plecând de la refuzul instanţelor de a analiza pe fond acţiunea în justiţie şi de la utilizarea imunităţii ca o măsură absolută de protecţie a şefului statului Curtea a analizat existenţa mijloacelor alternative de redresare a vătămării produse prin exercitarea libertăţii de exprimare. Guvernul a invocat faptul că cei doi reclamanţi erau oameni politici astfel încât puteau să se adreseze la rândul lor mass-mediei pentru a exprima punctele de vedere privind alegaţiile publice. Curtea a reiterat concluziile din cauza Manole şi alţii împotriva Moldovei unde a stabilit că în perioada pusă în discuţie, în Republica Moldova existau două canale de televiziune cu acoperire naţională, unul refuzând să ofere timp de emisie opoziţiei iar celălalt fiind un post public. Având în vedere practica administrativă de cenzură la televiziunea publică Curtea nu este convinsă că reclamanţii aveau la dispoziţie remedii efective de combatere a acuzaţiilor contestate, la o oră de vârf, pe un canal de televiziune cu acoperire naţională, nici măcar în cazul în care ar fi încercat să combată alegaţiile de la tribuna legislativului.

Ţinând cont de toate aspectele cauzei Curtea a concluzionat că maniera în care se aplică imunitatea constituie o restricţionare disproporţionată a dreptului de acces la instanţă şi implicit a dreptului la un proces echitabil.

Ce reţinem din raţionamentul Curţii este un principiu cu aplicabilitate generală, că libertatea de exprimare, oricât de dragă şi comodă este, nu stă întotdeauna în picioare atunci când intră în conflinct cu un alt drept protejat de Convenţie.

Ca un exerciţiu de imaginaţie şi democraţie înainte de a face declaraţii este bine să trecem afirmaţiile prin filtrul proporţionalităţii şi să ne gândim dacă ce comunicăm afectează subiectul discursului, dacă este necesară comunicarea într-o societate democratică, dacă există într-adevăr un interes public pentru rostirea declaraţiilor, dacă prezentăm fapte sau judecăţi de valoare, dacă avem elemente de probă care să susţină afirmaţiile şi dacă, punând în balanţă interesul general cu cel particular şi modul în care livrăm mesajul cu consecinţele asupra persoanei societatea chiar are de câştigat…

Tânără carbonizată, lângă o valiză, pe câmp, în Giurgiu

Potrivit unor surse citate de Antena 3, o evaluare preliminară a medicilor legiști arătă că victima este o persoană de sex feminin, cu vârsta...

Simona Halep, testată pozitiv la Covid, anunță simptome ușoare

Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunțat că a fost confirmată cu COVID-19, într-un mesaj pe Twitter. Simona Halep a precizat că e izolată...

Familia medicului care a condus Urgența din Fetești îl reclamă la parchet pe ministrul Sănătății

Familia unui medic care a murit după ce s-a infectat cu COVID la locul de muncă va depune o plângere penală împotriva autorităţilor care...

Cluj: Incidență record a infectărilor COVID, între 5 și 6 la mia de locuitori

Incidența infecției cu coronavirus a crescut, sâmbătă, în Cluj-Napoca la peste cinci cazuri la mie, un record; în Dej și Gherla incidența era peste...

Capitala nu poate intra în carantină, nici măcar un sector, anunță Nelu Tătaru. Un soft STS ar urma să centralizeze focarele

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, la Vaslui că o eventuală carantinare pe sectoare a municipiului Bucureşti este greu de realizat, transmite Agerpres....