8.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 4:21
No menu items!

Rusia: Teste cu rachete în sudul țării

spot_img

Rusia și-a multiplicat exercițiile militare în ultima perioadă, în timp ce luptele angajate de patru luni s-au intensificat în estul Ucrainei între forțele regulate ale armatei ucrainene și separatiști proruși

rachete - teste Rusia

Rusia a procedat miercuri la importante teste cu rachete mobilizând aproximativ 800 de militari în sudul țării, la câteva sute de kilometri de granița de est a Ucrainei, a anunțat un purtător de cuvânt militar, citat de AFP.

„Astăzi vor fi efectuate aproximativ 20 de lansări de rachete S-300 şi S-400”, a precizat colonelul Igor Klimov, citat de agenţia Interfax. Astfel de sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă sunt menite să „aducă lovituri masive unui eventual inamic şi să elimine obiective la joasă şi înaltă altitudine, precum şi obiective balistice”, a explicat el.

Aceste exerciții sunt efectuate la baza Așuluk, în regiunea Astrahan, nu departe de frontiera cu Kazahstanul, la câteva sute de kilometri distanță de frontiera de est a Ucrainei.

În manevre, care trebuie să permită simularea unei riposte la un atac aerian, sunt angrenați circa 800 de militari, conform colonelului Klimov.

Rachetele testate miercuri diferă de sistemul Buk, care potrivit unor experți s-ar afla la originea prăbușirii zborului MH17, al companiei Malaysia Airlines, la 17 iulie, cu 298 de persoane la bord. Occidentul și Kievul acuză Rusia că a furnizat acest tip de rachetă rebelilor care acționează în estul Ucrainei.

Rusia și-a multiplicat exercițiile militare în ultima perioadă, în timp ce luptele angajate de patru luni s-au intensificat în estul Ucrainei între forțele regulate ale armatei ucrainene și separatiști proruși, inclusiv în apropiere de granița dintre cele două state.

NATO a apreciat la începutul lunii august că numărul soldaților ruși comasați la frontiera ucraineană a crescut de la 12.000 la 20.000 în trei săptămâni.

C.A.