12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 9:33
No menu items!

Rusia susţine că a ucis 21 de luptători români în Ucraina, în ultimele trei săptămâni

spot_img

Rusia a afirmat că a ucis în ultimele trei săptămâni un număr semnificativ de mercenari străini care luptă în Ucraina, inclusiv 21 de luptători români.

Ministerul rus al Apărării a anunțat, marți, că monitorizează și înregistrează toți mercenarii străini care au sosit în Ucraina pentru a lua parte la operațiunile militare. Rusia susține că în ultimele trei săptămâni, armata Kremlinului a eliminat aproape 500 de soldați străini, în Lugansk și Donețk. Potrivit Moscovei, alți 240 de luptători au fugit din Ucraina.

Potrivit rușilor, în ultimele trei săptămâni „166 de militanți polonezi au fost lichidați”. Printre victime s-ar afla 50 de bărbați din Georgia și 23 din Marea Britanie.

„De asemenea, 21 de militanți români și 15 canadieni au fost uciși în trei săptămâni”, susține ministerul rus al Apărării.

De la începutul războiului până în prezent, pe front, ar fi sosit peste 500 de români, conform estimărilor armatei ruse.

                                                                                                                    Adina Silav