6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 7:05
No menu items!

Rusia introduce embargou alimentar pentru Ucraina de la 1 ianuarie 2016

spot_img

Rusia introduce un embargou alimentar pentru Ucraina de la 1 ianuarie 2016.

Premierul rus Dmitri Medvedev a confirmat luni că Rusia va include Ucraina pe lista țărilor pentru care Moscova aplică un embargou privind importurile de produse alimentare, începand de la 1 ianuarie 2016, dată la care ar urma să intre în vigoare acordul de liber schimb între Kiev și Uniunea Europeană, transmite AFP.

Medvedev a explicat că măsurile privind importurile de produse agricole, materii prime și produse alimentare au fost impuse anterior împotriva Islandei, Norvegiei, Liechtenstein-ului, Muntenegru-ului și Albaniei, iar Ucraina va fi inclusă și ea pe aceiași listă dacă autoritățile de la Kiev vor ajunge la un acord cu privire la partea economică a Acordului de asociere la UE.

„În condițiile în care Ucraina a luat decizia implementării Acordului de Asociere și nu s-a ajuns un acord special cu Rusia, aceste măsuri vor fi extinse pentru a include și Ucraina de la 1 ianuarie„, a declarat Dmitri Medvedev la o reuniune cu vice-premierii săi, în aceiași zi în care la Bruxelles sunt programate discuții la nivel ministerial pentru evitarea acestei situații.

Rusia a avertizat în repetate rânduri că un acord de liber schimb între Kiev și Bruxelles riscă să ducă la invadarea pieței rusești cu produse europene dacă nu adoptă măsuri de protecție comercială. Premierul rus a repetat luni că Rusia „va trebui să-și protejeze piața și producătorii și să nu lase să intre produse care în aparență provin din Ucraina, dar de fapt vin din alte țări”.

De asemenea, Medvedev a anunțat luni că a cerut Guvernului să pregătească o acțiune în justiție împotriva Ucrainei, dacă autoritățile de la Kiev nu rambursează creditul de trei miliarde de dolari acordat de Rusia în 2013. Aceasta în condițiile în care, vineri, premierul ucrainean Arseni Iateniuk a anunțat că Ucraina a decis să introducă un moratoriu pentru rambursarea unor eurobonduri în valoare de trei miliarde de dolari, datorate Rusiei.