15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 13:49
No menu items!

Rusia continuă exercițiile militare în Transnistria. Acestea sunt concentrate pe distrugerea țintelor mici, situate la distanțe mari

spot_img

Rusia organizează în continuare exerciții militare în Transnistria, regiunea separatistă pro-Moscova a Moldovei, pe fondul temerilor occidentale legate de o invazie în Ucraina, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, potrivit The Moscow Times.

În 25 ianuarie, Grupul Operațional al Forțelor Ruse – creat pe rămăşiţele Armatei a 14-a a URSS şi care nu face parte din contingentul rusesc de menţinere a păcii în Transnistria – a efectuat alte exerciţii de pregătire de luptă, simulând chiar atacuri asupra instituţiilor oficiale de la Chişinău, după cum a relatat presa moldoveană.

Exercițiile vin după avertismentul Ucrainei de luna trecută potrivit căruia serviciile secrete ruse ar putea pregăti „provocări false” împotriva trupelor ruse staționate în regiunea separatistă nerecunoscută pentru a justifica o invazie în Ucraina.

Săptămâna aceasta, Grupul Operațional al Forțelor Ruse (OGRF) a organizat exerciții de antrenament la poligonul de tragere din Transnistria împotriva unor „ținte care simulează unități inamice de infanterie și tehnică militară in deplasare”.

„Militarii au desfășurat mișcări sub acoperire, luând poziții de tragere și apelând la deghizări improvizate”, a spus Ministerul Apărării într-un comunicat.

„A fost acordată o atenție specială distrugerii țintelor mici situate la distanțe mari”, se mai spune în același comunicat, care mai precizează că trupele ruse au folosit lansatoare automate de grenade AGS-17.