14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 11:55
No menu items!

Rusia cere amânarea negocierilor privind Transnistria

spot_img

Pe agenda acestor negocieri se află probleme socio-economice, umanitare şi privind drepturile omului, probleme de securitate şi ajungerea la un acord cuprinzător

transnistria

Rusia a cerut amânarea următoarei runde de negocieri în formatul 5+2, care a fost propusă de emisarul special OSCE Radojko Bogojevici pentru perioada 17-18 iulie, până în septembrie, a anunţat un oficial rus de rang înalt, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică.

Este necesară pregătirea unei agende în vederea acestor „consultări” şi să acorde timp părţilor să lucreze la ea, a declarat miercuri ambasadorul Serghei Gubarev, citat de agenţie.

„Am trimis o scrisoare şi am propus amânarea consultărilor până în septembrie”, a precizat el, subliniind că Tiraspolul împărtăşeşte punctul de vedere rus.

Anterior, emisarul special OSCE Radojko Bogojevici a propus organizarea următoarei runde a negocierilor între Republica Moldova şi Transnistria – cu OSCE, Rusia şi Ucraina ca mediatori, UE şi Statele Unite ca observatori – pentru perioada 17-18 iulie.

Rusia „nu vede niciun motiv să fie organizate negocieri de dragul negocierilor”, a apreciat Gubarev. „Am revenit la etapa iniţială, în care părţile formulează pretenţii”, a continuat el. În opinia sa, „sarcina esenţială este ca întâlnirile noastre să fie eficiente. Dacă runda din iulie nu conduce la niciun rezultat, acest lucru va discredita negocierile”.

Moldova, Ucraina şi Georgia vor semna vineri acorduri de asociere cu UE

Aceste declaraţii intervin în contextul în care Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, trei foste republici sovietice, urmează să semneze vineri acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, un lucru care irită Moscova din cauză că cei trei foşti sateliţi sovietici urmează să iasă din sfera sa de influenţă.

De asemenea, Moscova a ameninţat miercuri că va adopta „măsuri de protecţie” în cazul în care acordurile de asociere semnate de către cele trei ţări din Europa de Est vor „dăuna” economiei ruse.

Negocierile în formatul 5+2 au fost întrerupte la sfârşitul lui 2006. Chişinăul şi Tiraspolul au reluat dialogul cu asistenţa Rusiei doi ani mai târziu, la nivel de reprezentanţi politici. În martie 2009, negocierile au fost reluate în urma unei întâlniri trilaterale între preşedinţii Rusiei şi Republicii Moldova cu liderul regiunii separatiste moldovene Transnistria. În cadrul unor întâlniri la Moscova, Vilnius anul trecut şi la Dublin anul acesta, părţile au fost de acord să reia negocierile.

Pe agenda acestor negocieri se află trei seturi de probleme, şi anume socio-economice, umanitare şi privind drepturile omului, probleme de securitate şi ajungerea la un acord cuprinzător – inclusiv la nivel instituţional şi politic.

C.A.