10.1 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 3:20

Rusia amenință cu un răspuns militar față de expansiunea NATO în Europa de Est

spot_img

Kremlinul crea să-și consolideze astfel securitatea

russia

Orice suplimentare a forţelor militare NATO în apropierea frontierelor Rusiei va fi considerată de administrația de la Moscova drept „o demonstraţie a intenţiilor ostile” şi va lua măsuri politice şi militare pentru a-şi garanta securitatea, avertizează Vladimir Titov, adjunctul ministrului rus de externe, citat de Interfax.

Declaraţiile intervin pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident din cauza crizei ucrainene şi după ce preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a promis suplimentarea ajutorului militar destinat statelor est-europene membre ale NATO.

Nu putem vedea consolidarea puterii militare a Alianţei Nord-Atlantice la frontierele Rusiei altfel decât ca pe o demonstraţie a intenţiilor ostile. Ar fi greu să vedem o consolidare substanţială a forţelor militare NATO în centrul şi Estul Europei, chiar şi într-un sistem de rotaţie, altfel decât ca pe o încălcare directă a prevederilor Actului fondator din 1997 între Rusia şi NATO. Vom fi forţaţi să luăm toate măsurile politice şi militare pentru a ne garanta în mod credibil securitatea

Vladimir Titov
adjunctul ministrului de externe

Emanuel Stan