9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 12:55
No menu items!

Rusia a blocat o declaraţie ONU împotriva votului separatiştilor în estul Ucrainei

spot_img

Europenii au avertizat luni Rusia să nu aducă atingere unităţii Ucrainei, la o zi după alegerile separatiste din estul Ucrainei

 onu_3

Rusia s-a opus iniţiativei altor state membre ale Consiliului de Securitate al ONU care doreau să emită o declaraţie condamnând alegerile separatiste din estul Ucrainei, a precizat luni ambasadorul ucrainean, informează AFP.

Cei 15 membri ai Consiliului au lucrat la adoptarea unei declaraţii vineri şi în weekend, însă Rusia s-a opus, misiunea Rusiei la ONU anunţând luni că textul este, în opinia sa, „inadecvat”.

Au lucrat la un text vineri şi sâmbătă, dar proiectul reţinut a fost blocat de către Rusia

Iuri Sergheiev,

ambasadorul ucrainean la ONU

În text, propus de către Lituania, se afirma că scrutinele organizate duminică în regiunile Lugansk şi Doneţk sunt contrare Acordurilor de la Minsk, încheiate pe 5 septembrie între Kiev şi rebeli cu susţinerea comunităţii internaţionale şi Moscovei.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a deplâns săptămâna trecută organizarea acestor scrutine, după ce Rusia a anunţat că va recunoaşte rezultatele.

După şase luni de la începutul conflictului armat, care s-a soldat cu peste 4.000 de morţi, „republicile” de la Doneţk şi Lugansk şi-au ales duminică „preşedinţii” şi „parlamentele” cu scopul de a legitima autorităţile separatiste, potrivit organizatorilor scrutinelor.

Europenii au avertizat luni Rusia să nu aducă atingere unităţii Ucrainei, la o zi după alegerile separatiste din estul Ucrainei, pe ale căror rezultate Moscova a anunţat că le „respectă”, pe fondul unor temeri cu privire la o nouă ofensivă militară.