10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 16:45
No menu items!

Rugăciuni și acatiste într-o aplicație pentru iPhone și iPad

spot_img

iphone

Biserica intră tot mai mult în era IT. Mănăstirea Curtea de Argeş a lansat, joi, o aplicaţie cu rugăciuni pentru iPhone şi iPad, prin care credincioşii le pot asculta oricând și oriunde. Pe lângă rugăciuni, softul conține și acatiste, dar și un planificator cu alarmă.

Mănăstirea Curtea de Argeș a ales această metodă de a-i ține pe credincioși cât mai legați de Biserică și divinitate din cauza „modului de trai modern, mai alert” care ne aduce „mai multe responsabilităţi şi mai puţin timp liber”, astfel că „mulţi dintre noi mergem din ce în ce mai rar la biserică pentru a ne ruga”, informează Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. „Credinţa noastră nu trebuie să pălească în absenţa unui cadru religios. Important este să ne îndreptăm gândurile către divinitate şi să ne rugăm, oriunde ne-am afla”, precizează Arhiepiscopia.

Cu aplicaţia gratuită „Mănăstirea Curtea de Argeş”, Biserica intră „în secolul XXI”.

Utilizatorul va avea acces la cele mai noi ştiri ale Arhiepiscopiei Argeşului și Muscelului: hramuri, pelerinaje, acţiuni ale Bisericii Ortodoxe, întâlniri şi vizite ale înalţilor prelaţi, evenimente de caritate organizate de instituţiile Bisericii, regulamente noi, dar şi colaborări cu alte rituri.

Lansarea acestei aplicaţii a avut loc joi, 11 octombrie, în Sala Meşterului Manole de la Mănăstirea Curtea de Argeş.