11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:24
No menu items!

Rovinietele se pot cumpăra și din magazine, prin terminale PayPoint

spot_img

paypoint

PayPoint România, operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail, a anunțat că șoferii au de acum posibilitatea de a plăti contravaloarea rovinietei prin terminalele multifuncţionale PayPoint din toată ţara. Serviciul este lansat în colaborare cu Scala Assistance, companie autorizată pentru emiterea rovinietelor, în numele căreia se încasează contravaloarea acestora.

În vederea efectuării acestor plăţi, clienţii trebuie să se prezinte într-un magazin care are un parteneriat cu PayPoint, precizând detaliile necesare emiterii rovinietei. Vânzătorul introduce datele pe terminal, clientul achită contravaloarea rovinietei în numerar, primind la finalul tranzacţiei bonul ce conţine toate detaliile – data plăţii, suma, locaţia, furnizorul, seria rovinietei.

”Lansarea acestui serviciu, nou în mediul de retail, reprezintă un nou pas important realizat de PayPoint în vederea implementării unor linii noi de afacere şi diversificării portofoliului de parteneri pe segmente cât mai variate”, a afirmat Mugur Dogariu, director general al PayPoint România.

În prezent, reţeaua punctelor de plată PayPoint numără peste 8.100 de terminale iar compania are încheiate contracte cu 71 de clienţi importanţi din domeniul telecomunicaţiilor, al utilităţilor şi al serviciilor financiare.

Scala Assistance a intrat pe piaţă în 2007, fiind specializată în emiterea şi distribuţia online de viniete.

V.B.