Rompetrol extinde rețeaua de benzinării, investiții de 18 mil. $ până la sfârșitul anului

Compania se va focusa pe zonele de nord-vest, sud-vest şi nord-estRompetrol_Otopeni

KMG International, prin intermediul companiei Rompetrol Downstream, a anunțat intenția de a investi aproximativ 18 milioane USD, până la finalul anului în extinderea reţelei de staţii de alimentare.

Luni, compania a deschis o stație în București, pe șoseaua Viilor, iar planul cuprinde deschiderea altor 11 stații. Azamat Zhangulov, Senior Vice President al KMG International, a afirmat că deschiderea noilor stații Rompetrol se înscrie în strategia grupului de extindere a reţelei de distribuţie a carburanţilor pe piaţa locală şi regională.

”Accesul la resursele naturale vaste din Kazakhstan, desfăşurarea activităţilor de extracţie, transport şi rafinare în sistem integrat asigură calitatea produselor pe care le distribuim. Pe piaţa locală, principalele zone vizate de companie pentru dezvoltarea rețelei sunt nord-vest, sud-vest şi nord-est”, a declarat Zhangulov.

Investiția pentru stația din şoseaua Viilor se ridică la 1,3 milioane USD. Până la jumătatea a anului, 117 de staţii de distribuţie au fost modernizate, iar alte șase vor fi adaptate noului concept în urma procesul de rebranding până la finalul lui 2015.

Activităţile de retail ale KMG International sunt desfăşurate în peste 1.000 de puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, R. Moldova, Ucraina, Franţa şi Spania, Potrivit unui comunicat al companiei.

În România, compania operează peste 750 de puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi) 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

NICIUN COMENTARIU