23.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 23:38
No menu items!

Românii, primii dintre europenii care nu-și permit o vacanță de o săptămână

spot_img

Aproape trei sferturi dintre români nu-și permit să plece în vacanță timp de o săptămână într-un an calendaristic.

Potrivit unui raport furnizat de Oficiul European de Statistică (Eurostat), aproape 67% din români nu îşi permit într-un an o vacanţă de o săptămână departe de casă, fiind urmaţi de bulgari (56,4%) şi greci (53,6%), la polul opus situându-se suedezii (8,3%), potrivit unui raport Eurostat publicat luni.

Suedia (8,2%), Luxembourg (13,1% din 2015), Danemarca (13,7%), Finlanda (14,2%), Austria (15,4%) şi Olanda (16,2%) sunt statele membre ale Uniunii Europene (UE) care înregistrează cel mai mic procent de oameni care nu îşi permit o vacanţă de o săptămână.

La polul opus, peste 6 din 10 oameni nu îşi permit o vacanţă anuală de şapte zile în România (66,6%) şi Croaţia (62,8%). Aproape jumătate din populaţia din Bulgaria (56,4%), Grecia (53,6%), Cipru (53,5% în 2015) şi Ungaria (50,7%) nu îşi permite o vacanţă anuală de o săptămână.

În ultimii cinci ani, proporţia oamenilor care nu îşi permit o vacanţă de o săptămână departe de casă a scăzut în toate statele membre, cu excepţia următoarelor ţări: Cipru (de la 47,6% în 2011 la 53,5% în 2015), Danemarca (de la 10,5% în 2011 la 13,7% în 2016) şi Grecia (de la 51,2% în 2011 la 53,6% în 2016).

Cele mai mari descreşteri au fost raportate în Letonia (de la 63,4% în 2011 la 37,1% în 2016 sau 26,3 puncte procentuale) şi Polonia (scădere de 19,3 puncte procentuale).

Aproape o treime din populaţia UE (32,9%) nu îşi permite o vacanţă de o săptămână departe de casă, gospodăriile cu copii (34,6%) devansându-le pe cele fără copii (31,3%).

Emanuel Stan