12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 8:03
No menu items!

Românii nu mai au nevoie de certificat COVID la intrarea în Bulgaria

spot_img

Bulgaria nu mai solicită, începând de astăzi, prezentarea unui certificat european COVID-19 care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală de către persoanele care vor să intre pe teritoriul său din mai multe țări, inclusiv din România.

 Autoritățile bulgare au anunțat că cei care călătoresc în Bulgaria din Macedonia de Nord, Turcia, România, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel şi Egipt nu vor mai fi nevoiți să prezinte certificatul Covid la intrarea în țară, relatează Agerpres care citează agenția națională de presă a Bulgariei.

O decizie în acest sens a fost luată de ministra Sănătăţii din Bulgaria, Asena Serbezova.

De asemenea, personalul NATO care participă la sesiuni internaţionale de pregătire şi contingente multinaţionale, precum şi civilii care îi însoţesc, nu vor trebui să prezinte un certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală, indiferent de ţara din care vin.

                                                                                                                    Adina Silav