9.2 C
București
marți, 26 octombrie 2021 - 12:02

Românii morți în accidentul din Ungaria vor fi înmormântați în Harghita

spot_img

Cei cinci români vor fi înhumați în localitatea natală, deși erau plecați din țară de zece ani

accident_ungaria

Cei cinci români morţi în accidentul produs duminică în Ungaria vor fi înmormântaţi în satul Petecu, din comuna Ulieş (județul Harghita), de unde proveneau, deşi familia era plecată de zece ani la muncă în străinătate. În plus, băiatul cel mare, martor la accident, ar urma să fie adoptat de rudele din România. 

Primarul comunei harghitene Ulieş, Gyorgy Sandor, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că românii care au murit, duminică, în accidentul rutier produs în localitatea Gyortelek, din Ungaria, erau din satul Petecu, unde aveau domiciliul stabil, dar de zece ani erau plecaţi în străinătate, unde făceau comerţ şi veneau în ţară ocazional, pentru perioade scurte de timp.

Potrivit edilului, soţii Gabor, cei doi copii ai lor – unul de aproape doi ani, care a murit în accident, şi celălalt în vârstă de 12 ani – şi bunicii paterni au revenit în România cu o săptămână înaintea Rusaliilor, iar vinerea trecută au plecat din nou spre Polonia.

Primarul comunei Ulieş spune că a aflat că accidentul produs pe o şosea în apropierea localităţii Gyortelek din Ungaria ar fi fost cauzat de oboseală, după ce tatăl copiilor ar fi adormit la volanul autoturismului în care se mai aflau părinţii lui, soţia şi copilul cel mic.

Edilul a spus că, marţi, va lua legătura cu autorităţile ungare, ca să afle când vor putea fi ridicate de la morgă trupurile celor cinci persoane, pentru a putea fi aduse şi înmormântate acasă.

Întrebat ce se va întâmpla cu băiatul de 12 ani, rămas orfan în urma accidentului, primarul a afirmat că, dacă minorul nu va fi adoptat de rude, autoritatea publică locală va face toate demersurile necesare să fie dat în plasament familial.

“Noi o să facem toate demersurile necesare, dar se pare că băiatul de 12 ani va rămâne în familie”, a conchis primarul comunei Ulieş, Gyorgy Sandor.

Cei cinci români, între care un copil, au murit duminică, după ce, în localitatea Gyortelek din Ungaria, maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi a lovit un autocar, potrivit MTI.