12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:45
No menu items!

Românii fără 10 clase absolvite pot obţine în continuare permisul de conducere

spot_img

Codul Rutier 2022 prevede că românii fără 10 clase absolvite pot obţine, în continuare, permisul de conducere.

Codul Rutier 2022 nu a fost modificat în sensul interzicerii susţinerii examenului pentru obţinerea permisului de conducere pentru românii care nu au absolvit zece clase, aşa cum a fost prezentat în mai multe articole în presa online din România.

Astfel, absolvirea a 10 clase nu reprezintă o condiţie pentru înscrierea la o şcoală de şoferi sau la susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

De altfel, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a emis o informare, în luna august 2021, atunci când informaţia a fost, din nou, prezentată în presă ca fiind parte dintr-un proiect de modificare a Codului Rutier, prin care a infirmat o astfel de propunere.

„Urmare a informaţiilor apărute în mediul online cu privire la introducerea învăţământului minim obligatoriu de 10 clase pentru obţinerea permisului de conducere, vă comunicăm faptul că, în prezent, la nivelul DRPCIV nu există niciun astfel de proiect de modificare a legislaţiei în vigoare”, se arată în informarea DRPCIV.

În ultimele zile ale anului 2021, dar şi în primele zile ale anului 2022, mai multe publicaţii online din România au prezentat articole prin care anunţau că legea a fost modificată şi învăţământul minim de 10 clase a devenit obligatoriu pentru examenul pentru permisul de conducere.