15.1 C
București
luni, 20 mai 2024 - 8:54
No menu items!

Românii din 8 orașe pot obține certificatele de naștere și deces în format digital

spot_img

Cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov pot obține certificate de naştere şi deces și în format digital, la cerere. 

Potrivit Ministerului de Interne, punerea în funcţiune a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC a fost iniţiată, în luna aprilie, la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale ale judeţului Ilfov, prin înregistrarea în format digital a deceselor şi naşterilor şi, având în vedere rezultatele obţinute, miercuri Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, cu sprijinul Direcţiilor Judeţene de Evidenţă a Persoanelor din judeţele Cluj, Constanţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Sibiu şi Timiş, precum şi al direcţiilor locale de evidenţă a persoanelor implicate, a realizat operaţionalizarea la nivelul celor şapte municipii reşedinţă de judeţ.

O nouă etapă privind extinderea SIIEASC este preconizată a se realiza la data de 10 mai prin includerea unor localităţi din judeţele Cluj, Constanţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Sibiu şi Timiş.

Punerea în funcţiune, la nivel naţional, a sistemului informatic se va realiza etapizat, urmând a se finaliza în acest an, pe 24 septembrie, precizează Ministerul de Interne.

Infrastructura SIIEASC integrează o platformă dedicată desfăşurării activităţii tuturor ofiţerilor de stare civilă din România, platforma instituţiilor publice partenere – prin intermediul căreia va fi asigurată interoperabilitatea cu administraţia publică şi o componentă în care se regăseşte o arhivă electronică în care sunt stocate peste 68,5 milioane de acte de stare civilă digitizate, cuprinzând informaţii din ultimii 100 de ani, mai exact, începând cu luna ianuarie 1921.

                                                                                                           Adina Bucur