18.4 C
București
joi, 21 octombrie 2021 - 19:59

Românii, condamnați să circule cu trenuri vechi

spot_img

Direcția Feroviară are grijă de „băieții deștepți” abonați la subvenții pentru transportul de călători

tren

Direcția Feroviară din Ministerul Transporturilor, condusă de Cristina Militaru, pregătește un act normativ prin care operatorii privați vor avea posibilitatea să aibă anumite prețuri pentru biletele de călătorie.

Conform modificărilor din Metodologia de calcul a tarifelor maximale din tariful intern de călători pe calea ferată, „tarifele maximale pentru deservire generală în transportul feroviar public de călători aprobate prin ordin al ministrului transporturilor se pot ajusta prin aplicarea la tarifele iniţiale a modificării parametrului de ajustare, respectiv indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică”.

Regulament european încălcat

Sindicaliști din CFR Călători ne-au explicat că modificările din metodologia de calcul al tarifelor, Direcția Feroviară din MT „legalizează posibilitatea ca operatorii de transport feroviar de călători privați să aibă prețul unui bilet de călătorie la jumătatea celui de la CFR Călători”.

Operatorii de transport feroviar de călători privați nu sunt obligați, ca și CFR Călători, să-și publice în monitorul oficial BVC-urile anuale atâta timp cât în total veniturile acestora, de circa 85%, reprezintă subvenția/compensația și numai circa 15% reprezintă încasări din vânzarea biletelor de călătorie. Modificările din metodologia de calcul al tarifelor în transportul feroviar public de călători încalcă regulamentul european 1870. Conform legislației europene, trebuie să existe tarife fixe pentru transportul feroviar de călători

Maxim Rodrigo Garbiel
președintele Alianței Naționale Sindicale Feroviare

În metodologia de calcul al tarifelor maximale în transportul feroviar public de călători se precizează că operatorii trebuie să aibă un profit de 3%. „Un profit de doar 3% înseamnă că Direția Feroviară din cadrul MT dorește ca operatorii de transport să facă investiții. Cel mai grav este afectat operatorul de stat, CFR Călători nu poate cumpăra vehicule mai noi cu consumuri mai mici. De 4 ani nu s-a mai investit niciun leu în trenuri sau locomotive noi. Cel mai grav este că CFR Călători nu este lăsată în ultimii ani să mai facă investiții în material rulant și inexplicabil este că în ultimii 5-6 ani CFR Călători, deși are mari probleme când se defectează automotoare și locomotive în asigurarea programului,  totuși nu s-a consumat în nici unul din cei 5-6 ani la care facem referire nici măcar jumătate din fondurile existente aprobate în BVC-urile anuale pentru repararea materialului rulant de tracțiune și la fel și la materialul rulant de la vagoane”, ne-a explicat liderul de sindicat.

Ștefan Etveș