4 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 1:54
No menu items!

România trece la ora de vară. Dați ceasurile înainte

spot_img

Ora de varaDuminică vom dormi mai puțin cu o oră, pentru că România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară. Astfel ziua de mâine va deveni cea mai scurtă zi din acest an, având doar 23 de ore.

În acest sens, pentru trecerea la ora de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 03:00 devenind ora 04:00.

VEZI CUM NE AFECTAZĂ TRECEREA LA ORA DE VARĂ

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore.

Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.