România responsabilă. Numărul donatorilor a crescut cu 25%

Numărul donatorilor a crescut cu 25% în acest an, în urma campaniilor şi caravanelor mobile

donare_sange (2)

Directorul Centrului de Transfuzie, Doina Goșa a spus că pentru prima dată se poate spune că nu există criză de sânge în spitale. Nici măcar grupa B negativ sau vreun alt tip mai rar nu a fost raportat ca lipsind din unitățile spitalicești.

Recoltările se fac și sâmbăta, și duminica, iar din ianuarie se poate dona sânge și la Spitalul Universitar București, după Spitalul Fundeni (2014). Numărul donatorilor a crescut cu peste o pătrime în acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Reprezentanții centrelor de transfuzii spun că mobilizarea cetățenilor este datorată și campaniilor neîntrerupte din ultima vreme, precum și de caravanele mobile organizate pentru cei interesați să doneze sânge.

S.M.

NICIUN COMENTARIU