15.2 C
București
luni, 14 octombrie 2024 - 23:23
No menu items!

România, printre fruntașe. La creșterea prețurilor

spot_img

Preţurile producţiei industriale au crescut cu 2,7% în zona euro şi cu 2,6% în Uniunea Europeană, în septembrie 2012 comparativ cu perioada similară din 2011, România înregistrând o creştere mai mult decât dublă faţă de media din UE, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Potrivit Eurostat, în rândul statelor membre UE, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Bulgaria (6,6%), Cipru (6,3%) şi România (6%) iar cele mai reduse creşteri s-au înregistrat în Suedia (0,5%), Malta, Austria şi Slovenia (toate cu 0,9%).

O notă special, în privinţa României : Institutul Naţional de Statistică a stabilit că în august acest indice a crescut cu 7,2% faţă de aceeaşi lună din anul trecut, un nivel record faţă de dinamica preţurilor din celelalte ţări europene.

În septembrie 2012 comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,9% în zona euro şi cu 1% în Uniunea Europeană.  Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, preţurile din industrie, mai puţin sectorul energetic, au crescut cu 1.2% în zona euro şi cu 1.3% în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene.

România se situează sub media din UE cu o creştere a preţurilor producţiei industriale de 0,5%, fiind devansată doar de Danemarca (1,1%), Olanda Britanie (0,9%) şi Portugalia (0,6%) iar scăderi au fost înregistrate în Grecia (minus 0,6%), Spania şi Italia (ambele cu minus 0,1%). Faţă de nivelul anului 2005, creşterea preţului producţiei industriale în România a fost de 166,3%.

Indicele preţurilor producţiei industriale măsoară evoluţia preţurilor industriale livrate de producătorii interni in primul stadiu al comercializării, potrivit nomenclatoarelor oficiale aflate în vigoare în momentul calculului.

Acest indice se determină pe baza unui sistem de ponderi constante care se stabileşte separat pe destinaţii, servind la calculul indicelui preturilor productiei industriale de pe piaţa internă sau al indicelui preturilor productiei industriale livrata la export.

Indicele preţurilor producţiei industriale per total (atât piaţa internă cât şi cea externă) se calculează ca medie aritmetică ponderată dintre indicele preţurilor producţiei industriale de pe piaţa internă şi indicele preţurilor productiei industriale de pe piaţa externă