10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 6:40
No menu items!

România, pe ultimul loc în UE la ponderea firmelor cu site propriu de internet

spot_img

it&c

România are cea mai mică pondere a firmelor cu site propriu de internet din UE, de 42% din total companii, fiind urmată de Bulgaria (47%), Letonia (56%), Portugalia (59%), Grecia și Ungaria (ambele cu câte 61%). Datele aparțin biroului european de statistică, Eurostat.

”În 2013, aproape trei sferturi dintre firmele cu minimum 10 angajați, din UE, aveau website, înregistrându-se o creștere de 6% față de 2010 (73% comparativ cu 67%). În ultimii zece ani a existat o schimbare de conținut al website-urilor de companii, de la paginile statice către cele de aplicații web, care includ funcțiuni precum comenzile online sau linkuri spre rețele sociale”, se arată într-un comunicat de presă al Eurostat.

Potrivit biroului european de statistică, folosirea rețelelor sociale oferă companiilor posibilitatea de a-și îmbunătăți imaginea și prezența pe internet. În UE, 30% din companii foloseau cel puțin o rețea de socializare în 2013, deși doar 8% din firme aveau o politică dedicată în mod expres acestui aspect.

”Analizând la felurile specifice de rețele sociale, 28% din companiile din UE foloseau Facebook în 2013, 11% website-uri de conținut multi-media, gen YouTube, 10% bloguri sau micro bloguri gen Twitter, iar 6% foloseau alte metode”, precizează Eurostat.

Statele cu cea mai mare pondere a companiilor care au site propriu erau în Finlanda (94%), Danemarca (92%), Suedia (89%), Austria (86%), Germania și Olanda (ambele cu câte 84%). În privința companiilor care folosesc rețele de social media, ponderea companiilor care utilizează cel puțin o astfel de rețea este de 15% în Letonia, 16% în Cehia și 19% în Franța, Polonia și România. La polul opus, Malta are o pondere de 55%, Olanda de 50%, Irlanda de 48%, Suedia de 45% și Marea Britanie de 42%.

Cosmina Croitoru