11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 22:58
No menu items!

România participă la un exerciţiu de atacuri teroriste simultane în UE

spot_img

România participă la un exerciţiu de atacuri teroriste simultane în UE

România participă miercuri şi joi, alături de alte opt state din Uniunea Europeană (UE), la cea mai complexă acţiune de simulare a unei reacţii coordonate a forţelor de poliţie antiteroriste în cazul unor atacuri teroriste simultane organizată până în prezent, informează miercuri Comisia Europeană (CE).

În România, se va simula un atac terorist asupra unui autobuz, a declarat Michele Cercone, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström.

Exerciţiul care se numește  “Common Challenge” este organizat de reţeaua ATLAS, o asociaţie formată din unităţile speciale de poliţie din cele 27 de state membre care activează în combaterea terorismului, şi se va desfășura în România, Austria, Belgia, Irlanda, Italia, Letonia, Slovacia, Spania şi Suedia.

Totodată, purtătorul de cuvânt Michele Cercone a precizat că atacurile teroriste simulate vor viza în Suedia un feribot, în Letonia o navă de containere, în Irlanda o centrală electrică, în România şi Spania câte un autobuz, în Belgia un tren rapid, în Italia o clădire, iar în Slovacia şi Austria câte o şcoală.

“Aceste ţinte ar urma să fie atacate de terorişti şi se vor lua ostatici, dar scenariul va varia de la o situaţie la alta. În fiecare simulare, două până la patru unităţi provenind din state membre diferite vor participa la simulare”, a precizat Cercone în cadrul briefingului de presă cotidian al CE.

El a subliniat că nu există nicio legătură între simularea de atacuri teroriste în nouă state membre de miercuri şi joi şi recentele evenimente de la Boston.

C.I.