România insistă pentru păstrarea aditivilor în rețeta tradițională de mici

 mici

Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au insistat pentru modificarea Regulamentului care interzice folosirea bicarbonatului de sodiu în rețetele pentru mici, la Consiliul UE Agricultură și Pescuit, care a avut loc luni la Bruxelles.

Delegația României a fost condusă de George Turtoi, secretar de stat în MADR, care a avut întâlniri și cu reprezentanții Direcției Generale de Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI) și ai Direcției Generale pentru Sănătatea Consumatorilor (DG SANCO).

”În cadrul discuţiilor referitoare la includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislaţia actuală (anexa II a Regulamentului 1333/2008), partea română a reiterat importanţa pe care România o acordă acestui subiect, precum şi necesitatea soluţionării cât mai rapide a situaţiei. În urma discuțiilor purtate, DG SANCO a susținut includerea pe agenda Comitetului pentru Siguranță Alimentară al Uniunii Europene (SCFCAH) de  joi, 20 februarie 2014, a propunerii de modificare a Regulamentului Uniunii Europene care cuprinde posibilitatea folosirii aditivului conţinut de micii româneşti”, potrivit unui comunicat de presă.

Ministrul Daniel Constantin a afirmat că se așteaptă să existe o majoritate pentru aprobarea acestui ”deziderat” al României. ”Sperăm ca toate statele membre să înțeleagă specificitatea produselor tradiționale românești și că vor vota în spiritul Uniunii Europene de a conserva și promova produsele tradiționale”, a afirmat Constantin.

Anult trecut, a intrat în vigoare regulamentul european care interzice o serie de aditivi în alimentele preparate industrial, printre care și bicarbonatul de sodiu. Guvernul României a cerut o derogare, iar acum încearcă să obțină modificarea regulamentului.

Vlad Bârleanu

NICIUN COMENTARIU