3.2 C
București
marți, 19 martie 2024 - 11:13
No menu items!

România continuă să se topească la temperaturi-record. A fost emis Cod Portocaliu. Care sunt județele vizate

spot_img

Zone din judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin se vor afla luni şi marţi sub Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic accentuat. Temperaturile vor înregistra frecvent valori de 36-38 de grade Celsius, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). 

Potrivit ANM, în zilele de luni (4 iulie) şi marţi (05 iulie), în zonele joase din vestul şi nord-vestul ţării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile (diurne şi nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36 – 38 de grade Celsius, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18 – 22 de grade Celsius şi, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat.

ANM a emis şi un Cod Galben de căldură şi disconfort termic ridicat, valabil în zone din 35 de judeţe, în perioada 3 – 5 iulie.

În intervalul menţionat, valul de căldură se va menţine în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade Celsius, iar cele minime între 17 şi 20 de grade Celsius, au transmis meteorologii. 

R. Dan