12.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024 - 0:14
No menu items!

România continuă să cumpere avioane de luptă F-16. Iohannis:“Vor constitui o capabilitate operaţională aeriană de tranziţie către aeronavele F-35, de ultimă generaţie”

spot_img

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei în care arată că Forţele Aeriene Române, constituie unul dintre cele mai importante instrumente de răspuns, asigurând securitatea spaţiului aerian al României şi al celui aliat. Şeful statului a aratat că se află în derulare programe de înzestrare care să permită creşterea eficienţei în operaţiunile militare, iar modernizarea Forţelor Aeriene va continua prin achiziţionarea unui număr suplimentar de aeronave F-16, care vor constitui o capabilitate operaţională aeriană de tranziţie către aeronavele F-35, de ultimă generaţie.

”Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, celebrată odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul pe 20 iulie, este un bun prilej de a-i omagia pe cei care au servit sau servesc cu dăruire, curaj şi abnegaţie aviaţia română, civilă sau militară. În această zi, îi comemorăm, cu profundă recunoştinţă şi preţuire, pe toţi aviatorii care au făcut sacrificiul suprem în serviciul „aripilor româneşti”. Totodată, îi omagiem astăzi şi pe pionierii aviaţiei româneşti – Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Elie Carafoli – precum şi pe toţi cei care, prin devotament şi implicare, au contribuit la creşterea prestigiului aeronauticii româneşti la nivel internaţional”, spune preşedintele în mesaj.

Klaus Iohannis arată că celor care îşi desfăşoară în prezent activitatea în cadrul Aviaţiei Române şi al Forţelor Aeriene le revine misiunea nobilă de a continua şi onora eforturile înaintaşilor, într-un context de securitate complicat.

”Forţele Aeriene Române au parcurs un amplu proces de modernizare şi consolidare, fiind astăzi o categorie de forţe omogenă, dinamică şi suplă, capabilă să îndeplinească întreaga gamă de misiuni: asigurarea suveranităţii spaţiului aerian naţional, participarea la exerciţii şi misiuni de luptă în context aliat, executarea transporturilor aeriene, inclusiv a celor cu caracter umanitar, participarea la limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale sau ale altor situaţii de urgenţă”, spune preşedintele României.

”Dragi aviatori şi membri ai Forţelor Aeriene, traversăm o perioadă deosebit de dificilă din punct de vedere al securităţii regionale şi euro-atlantice. Invadarea militară a Ucrainei de către Federaţia Rusă a schimbat semnificativ realitatea strategică din regiunea Mării Negre. Rolul României în acest context este semnificativ. Ca stat de frontieră al NATO şi al Uniunii Europene, ţara noastră are misiunea de a reacţiona cu rapiditate la provocările militare de securitate din regiune. Cu profesionalism şi implicare totală, Forţele Aeriene, împreună cu structuri similare aliate, constituie unul dintre cele mai importante instrumente de răspuns, asigurând astfel securitatea spaţiului aerian al României şi al celui aliat”, afirmă şeful statului.

Preşedintele precizează că ”noul mediu de securitate de pe Flancul Estic al Alianţei impune promovarea unor structuri militare cu un grad ridicat de operaţionalizare, înzestrate cu mijloace moderne şi capabile să reacţioneze în timp scurt”.

”În acest sens, se află în derulare programe de înzestrare care să permită creşterea eficienţei în operaţiunile militare, iar modernizarea Forţelor Aeriene va continua prin achiziţionarea unui număr suplimentar de aeronave F-16, care vor constitui o capabilitate operaţională aeriană de tranziţie către aeronavele F-35, de ultimă generaţie”, spune Iohannis.

Nicolae Ciucă: În ultimii 30 de ani, Forţele Aeriene Române au trecut printr-un amplu proces de reorganizare şi modernizare

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, că în ultimii 30 de ani, Forţele Aeriene Române au trecut printr-un amplu proces de reorganizare şi modernizare, ceea ce a permis atingerea unor standarde de capabilitate aliniate statutului României de membru al NATO.

El a precizat că, în calitate de fost ministru al Apărării Naţionale a susţinut acest proces, iar ca prim-ministru consideră la fel de important acest obiectiv, având în vedere contextul creat de agresiunea neprovocată şi nelegitimă a Rusiei asupra Ucrainei.

”Ne-am asumat la preluarea guvernării consolidarea posturii de apărare a României şi descurajare, prin dezvoltarea unor capabilităţi de apărare adaptate provocărilor actuale de securitate, inclusiv la nivel de apărare aeriană, iar achiziţia de avioane multirol aprobată recent de Guvern a intrat în linie dreaptă, ceea ce va aduce un plus capacităţii defensive a României”, a adăugat şeful Executivului.

Vasile Dîncu: Continuăm eforturile de retehnologizare a Forţelor Aeriene, care să asigure saltul necesar pentru a putea aborda cu succes provocările actuale

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu afirmă, miercuri, în mesajul transmis de Ziua Aviaţiei, că situaţia de securitate generată de agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina şi implicaţiile acestui război pentru securitatea euro-atlantică necesită continuarea procesului de adaptare a posturii de descurajare şi apărare a Alianţei la noul context de securitate care se conturează la nivel regional începând din 24 februarie.

”Deciziile importante luate la Summit-ul de la Madrid au adus regiunea Mării Negre în centrul atenţiei planificatorilor strategici ai Alianţei, care vor echilibra, în perioada următoare, postura de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni pe întregul flanc estic. Noul Concept Strategic a creat premisele pentru o construcţie de securitate durabilă şi robustă de la Marea Baltică la Marea Neagră, care va aborda în mod unitar şi eficient dispunerea forţelor aliate în ţările NATO aflate în proximitatea zonei de conflict, prin pre-poziţionarea de tehnică şi echipamente defensive esenţiale şi construirea unei infrastructuri de sprijin pe întregul flanc. Aliaţii noştri se află deja aici, iar contribuţia lor va creşte gradual în perioada imediat următoare”, a transmis ministrul.

Vasile Dîncu mai arată că ”în mod evident, apărarea începe de acasă, iar Forţele Aeriene Române, alături de celelalte categorii de forţe ale armatei noastre, au contribuit în mod direct, cu misiuni şi sarcini îndeplinite exemplar, la întărirea permanentă a capacităţii de apărare a ţării noastre, şi-au adaptat timpul de reacţie la un ritm operaţional crescut şi au continuat misiunile şi antrenamentele executate în comun cu partenerii din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, atât în ceea ce priveşte executarea misiunilor de Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 proprii, cât şi executarea misiunilor din cadrul Activităţilor de Vigilenţă întărită şi de Poliţie Aeriană Întărită, alături de celelalte aeronave de luptă ale partenerilor din Germania, Italia, Marea Britanie sau Statele Unite al Americii”.

”Continuăm, în acelaşi timp, în baza alocărilor de 2% din PIB asigurate în ultimii cinci ani şi ridicarea acestui nivel, începând din 2023, la 2,5% din PIB, eforturile de retehnologizare a Forţelor Aeriene cu sisteme şi tehnică moderne, interoperabile şi integrate, care să asigure saltul necesar pentru a putea aborda cu succes provocările actuale dar, mai ales, viitoare. În cadrul programelor esenţiale de înzestrare pentru aviaţia militară, amintim, în primul rând, avionul multirol, care va fi completat, în curând, cudouă escadrile, prin achiziţia, modernizarea şi operaţionalizarea a încă 32 de aeronave F-16, ceea ce va deschide calea către etapa finală, respectiv dotarea cu aeronave de generaţia a V-a. La fel de importantă pentru securitatea ţării şi a teritoriului aliat este şi continuarea programului „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare – PATRIOT”, un sistem testat în luptă şi capabil să angajeze toate tipurile de ameninţări aeriene actuale pe care rachetiştii sol-aer deja îl exploatează şi se pregătesc pentru recepţionarea următoarelor sisteme aferente acestui proiect”, afirmă ministrul Apărării.

El se referă şi la ”modernizarea avioanelor şcoală IAR-99 sau de continuarea înzestrării cu radare de cercetare moderne, indispensabile în asigurarea avertizării timpurii realizate prin supravegherea permanentă a spaţiului aerian naţional şi parte importantă a misiunii de onoare a Forţelor Aeriene Române – apărarea spaţiului aerian al României, integrat în spaţiul aerian al Alianţei Nord Atlantice, precum şi de alte achiziţii de tehnică modernă, care se află în planificare şi pregătire”.

Vasile Dîncu a adus un omagiu în primul rând celor opt militari care au căzut, la datorie, în luna martie a acestui an, în catastrofa aeriană din judeţul Constanţa. ”Sacrificiul lor nu va fi nicicând uitat. Ei s-au alăturat întru eternitate galeriei eroilor aerului căzuţi pentru România, în toate timpurile, care au apărat, până la sacrificiul suprem, porţile albastre ale ţării noastre”, spune ministrul.

                                                                                                                   Adina Silav