19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:48
No menu items!

România are cele mai mici prețuri la gaze din Europa

spot_img

România a înregistrat în 2017 cel mai mic preţ la gazele naturale destinate consumatorilor casnici, din rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene, conform datelor publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Pentru prima dată, Eurostat a publicat preţurile pentru gaze naturale şi electricitate care sunt pe deplin comparabile în rândul ţărilor membre UE. Aceste preţuri variază în Uniunea Europeană în funcţie de condiţiile de furnizare şi cerere, inclusiv situaţia geopolitică, mixul naţional de energie, costurile cu reţeaua şi condiţiile meteo.

Cel mai scăzut preţ per kilowat oră al gazelor naturale destinate consumatorilor casnici se înregistra anul trecut în România (trei cenţi), iar cel mai ridicat în Suedia (12 cenţi), în timp ce în majoritatea celor 21 de state membre care au furnizat datele pe 2017 preţul era sub 8 cenţi per kilowat oră.

Preţul electricităţii per kilowat oră plătit de consumatorii casnici în 2017 varia de la 10 cenţi în Bulgaria, la 11 cenţi în Lituania şi Ungaria, 12 cenţi în Croaţia şi România, până la 28 de cenţi în Belgia, în timp ce în majoritatea celor 24 de state membre care au furnizat datele pe 2017 preţul era între 10 şi 20 de cenţi per kilowat oră. 

Emanuel Stan