7 C
București
luni, 29 noiembrie 2021 - 7:45
No menu items!

România acordă Moldovei 90 de milioane de lei pentru şcoli. Ponta: Voinea calculase greşit – 80 milioane de lei

spot_img

victor-ponta

România va acorda Republicii Moldova fonduri totale de 20 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare, alocarea banilor fiind decisă, luni, de Guvern, într-o şedinţă la debutul căreia a participat şi prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă.

Înainte de aprobarea actului normativ, premierul Victor Ponta l-a asigurat pe oficialul moldovean că proiectul a fost refăcut, în sensul că nu mai prevede alocarea a doar 80 milioane lei, cum prevedea forma iniţială, ci alocarea a 90 milioane lei, explicând că eroarea aparţine ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, care a calculat echivalentul a 20 milioane euro la o paritate “din vremuri mai bune”.

“Când calculează, ministrul Voinea totdeauna calculează în jos. Am refăcut calculul, ca să fie 20 milioane euro”, i-a spus Ponta premierului moldovean.

Premierul a adăugat că toţi miniştri români îşi doreau să primească cele 90 milioane lei pentru domeniile lor, dar au fost de acord ca suma să fie cedată Republicii Moldova.

Cred că sunt gesturi extrem de importante, prin care arătăm că, dacă noi am avut un an bun, trebuie să aibă şi Moldova un an bun. De altfel, anul acesta aţi luat o decizie fundamentală la Vilnius, anul acesta Curtea Constituţională din Moldova a decis că limba română este limba oficială, deci, Moldova a avut un an bun, România a avut un an bun şi cred că trebuie să ne sprijinim ca şi 2014 să fie la fel de bun.

Victor Ponta

premierul României

Săptămâna trecută, Victor Ponta a anunţat că România va acorda “aproximativ 80 milioane lei, aproape 20 milioane euro” pentru dezvoltarea sistemului de educaţie din Republica Moldova şi le-a cerut tuturor celor care muncesc în şcolile româneşti să fie “solidari”, arătând că este un gest de solidaritate care va conta la fel de mult ca orice altă investiţie în oraşele sau în şcolile româneşti.

R.D.