14 C
București
duminică, 24 octombrie 2021 - 19:46

România și ariile naturale protejate. Slaba finanțare a unui domeniu care poate aduce profit consistent

spot_img

Dezvoltarea turismului în aceste zone poate aduce zeci de milioane de euro anual la buget

rezervatia-naturala-de-zimbri-dragos-voda

România are cele mai valoroase ecosisteme din Europa desfășurate pe nu mai puțin de 1,6 milioane de hectare (rezervații științifice, rezervații naturale, parcuri naționale, parcuri naturale, monumente ale naturii), la care se adaugă Rezervația Biosferei Delta Dunării, cu cele 580.000 de hectare.

În aceste condiții, România se poate considera drept cea mai bogată țară europeană din punct de vedere al biodiversității. Dependența speciei umane de natură poate ajuta la păstrarea acestor ecosisteme și pentru generațiile viitoare, însă cu o gestionare durabilă și rațională.

Ariile naturale protejate înființate în țara noastră, inclusiv siturile Natura 2000 — arii naturale protejate de interes European — reprezintă 23% din suprafața țării, iar din acest areal pădurile reprezintă 45% din fondul forestier național, potrivit Agerpres. Parcurile naționale și naturale (fără Delta Dunării) reprezintă doar 5% din suprafața României. Acestea adăpostesc adevărate tezaure istorice, minunății ale naturii, floră și faună diversă, sate rupte parcă din povești, unele izolate în creierii munților sau în inima pădurii, în care încă se păstrează tradiții și obiceiuri străvechi, pentru care ar trebui depuse toate eforturile în vederea conservării lor.

Nu trebuie uitate, în context, celebrele cetăți dacice din Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, peșterile și avenele din Parcul Natural Apuseni sau celebrele cascade din Parcul Național Cheile Nerei sau Lacul Ochiul Beiului, situat într-o zonă de o sălbăticie impresionantă, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, unde apele au transparență aparte, o culoare albăstruie. Focul viu aflat la marginea drumului forestier Strâmba sau Cascada Putnei din apropierea localității Lepșa din Parcul Natural Putna-Vrancea sau peșterile Ponicova sau Veterani din Parcul Național Porțile de Fier, adevărate fortificații naturale folosite de soldații austrieci pentru paza Dunării, sau cea mai tipică pădure virgină, Semenic, din rezervația Izvoarele Nerei, reprezintă o mică parte din bogăția naturală a României.

retezat

În acest moment, finanțarea acestor zone din Fondul de Mediu sau de la bugetul de stat este aproape la limită, însă beneficiile unei gestionări durabile a ariilor protejate, atât prin conservarea biodiversității cât și prin alocare de fonduri substanțiale ar însemna nu mai puțin de 9 miliarde de euro direcționați către bugetul de stat, în următorii 25 de ani.

Șeful Serviciului Arii Protejate din cadrul Romsilva, Dragoș Mihai, a vorbit pentru Agerpres despre istoria și frumusețea acestor locuri, despre administrarea durabilă a ariilor protejate, dar și despre problemele legate de finanțare.

Istoria rezervațiilor și parcurilor

Prima rezervație naturală din România, Codrul secular Slătioara, a fost declarată, în 1904. 25 de ani mai târziu, a fost creat Parcul Național Retezat, cu o suprafață de circa 10.000 hectare, din care mai mult de jumătate o reprezintă pădurea. „Părintele” acestei impresionante rezervații este Alexandru Borza, principalul promotor al vremii sale pentru ocrotirea naturii. „La ora actuală, Parcul Național Retezat a ajuns la 38.138 de hectare, din care pădurea ocupă aproximativ 20.000 de hectare”, spune Dragoș Mihai.

În anul 1962, la inițiativa silvicultorilor de la ICAS (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură “Marin Drăcea” n.r.) și a celor din județul Bihor a fost propusă înființarea Parcului Național Apuseni, zonă care a fost conservată prin prevederi ale amenajamentului silvic.

Silvicultorii români s-au implicat în promovarea și administrarea de arii naturale protejate încă de la începutul secolului trecut, iar profesorul silvicultor Petre Antonescu este cel care, încă din anul 1881, a susținut importanța europeană a pădurilor virgine Letea și Caraorman și a introdus în țara noastră conceptul de „monument natural” (1908). Mulți alți silvicultori de renume, precum profesorul Marin Drăcea sau academicienii C.C.Georgescu, I. Popescu-Zeletin sau Alexandru Beldie, au contribuit la constituirea majorității celor 55 de rezervații oficializate în perioada 1935 – 1944, din care 30 erau rezervații forestiere, ei activând totodată în calitate de „conservatori” și de „custozi onorifici”

În anul 1990 a început un amplu proces de desemnare a unor Parcuri Naționale în România, prin inițiativa cercetătorilor silvici și pe baza studiilor elaborate de către ICAS. Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător de la acea vreme a emis un ordin privind constituirea a 13 parcuri naționale în suprafață de 397.400 hectare, din care 126.100 hectare rezervații integrale. Șeful Serviciului de Arii Protejate afirmă că ordinul nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, motiv pentru care se putea aplica „doar pe teritoriul administrat de instituțiile subordonate Ministerului Mediului”. „Între anii 1992 și 1994, Ministerul Mediului din aceea perioadă a contractat un studiu pentru fundamentarea declarării unui număr de 17 parcuri naționale și naturale, care va sta la baza Legii nr. 5 din anul 2000 pentru amenajarea teritoriului și desemnarea de arii protejate. Dar, efectiv și legal, abia în anul 2000 au fost precizate prin legislație, Parcurile Naționale și celelalte categorii de arii protejate de importanță națională, iar ulterior acestui an, prin Hotărâri de Guvern succesive au fost desemnate și alte parcuri și arii naturale protejate”, explică șeful departamentului din Romsilva.

„Romsilva, cea bună structură la durabilitate și organizare”

În prezent, România are 28 de arii naturale protejate majore din punct de vedere al suprafeței, respectiv 13 Parcuri Naționale și 15 Parcuri Naturale, din care 22 au intrat în administrarea Romsilva. Împreună cu Rezervația Biosferei Delta Dunării acestea acoperă o suprafață de 1,6 milioane de hectare, iar totalul suprafeței de pădure atinge 630.000 hectare. „În 1998, la inițiativa Fondului Global de Mediu a fost alocat Românei un sprijin financiar pentru crearea unei structuri de administrarea parcurilor și în urma dezbaterilor s-a ajuns la concluzia că Romsilva este cea bună structură în sens de durabilitate și organizare, motiv pentru care au fost create primele trei structuri model de administrare care urmau să fie replicate și pentru celelalte parcuri. S-a înființat inclusiv serviciul de arii protejate în centrala Romsilva, cu rolul de a coordona activitățile celor trei administrații de parcuri model, respectiv Retezat, Piatra Craiului și Parcul Vânători Neamț, un parc nou înființat care avea ca scop un model de structură de administrare a unui parc natural cu accent pe introducerea zimbrului în libertate. Cele învățate de aceste parcuri în perioada respectivă fac o diferență majoră între ele și celelalte structuri de administrare care, din păcate, nu au beneficiat de același grad de instruire și de pregătire în acest domeniu”, explică Dragoș Mihai.

cascada bigar

După elaborarea unei proceduri de atribuire spre administrare în anul 2003, a fost organizată, un an mai târziu, prima sesiune de atribuire pentru o perioadă de 10 ani a celor 17 parcuri naționale și naturale, constituite la acea vreme. Astfel, 16 dintre acestea au fost atribuite Romsilva, iar unul — Parcul Național Ceahlău — a intrat în administrarea Consiliului Județean Neamț.

Categoriile de arii protejate

Mulți așa-ziși iubitori ai naturii, precum și ONG-urile implicate în protejarea acesteia, nu fac diferența între un Parc Național și un Parc Natural și nici nu știu ceea ce se poate face în aceste zone, constată șeful Serviciului de Arii Protejate al Romsilva. „Cu surprindere am constatat că mulți dintre cei care au pretenții că sunt preocupați de conservarea naturii, anumite ONG-uri, iubitori ai naturii, nu înțeleg și nu și-au pus niciodată întrebarea de ce sunt atâtea categorii de arii naturale protejate, considerând că ele trebuie tratate toate în același mod. Însă, ele au fost tratate evolutiv, de UICN — Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, iar la ora actuală sunt șase categorii de arii naturale protejate. În ordinea descrescătoare restricțiilor sunt: Rezervațiile Științifice; Parcurile Naționale; Monumente ale Naturii; Rezervații Naturale; Parcuri Naturale; Rezervații ale Biosferei. Cele care au restricțiile cele mai mari sunt rezervațiile științifice, iar multe rezervații naturale se află în fond forestier”, a explicat Dragoș Mihai. Reprezentantul Romsilva subliniază că, în rezervațiile științifice, activitatea umană a fost și este aproape inexistentă, iar cel mai concludent exemplu de acest tip de loc de pe teritoriul României este rezervația Gemenele din Parcul Național Retezat. Aici, inclusiv accesul vizitatorilor obișnuiți este interzis. Totodată, accesul unui număr limitat de vizitatori care doresc să facă observații, cercetări sau studii este permis doar cu acordul Academiei Române, al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, zona fiind cel mai puțin influențată de activitatea umană.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

„În cea de-a doua categorie, a Parcurilor Naționale, vorbim de o zonă de protecție și de o zonă tampon, cu mai multe grade de restricție în zona de protecție sau cu mai multe grade de libertate pentru desfășurarea unor activități în zona tampon. Zona de protecție este acea zonă unde procesele naturale se pot desfășura în mod liber, adică nu există pericolul ca prin neintervenție să asistăm la o succesiune de ecosisteme, de exemplu, să fie înlocuit pe cale naturală, un ecosistem de fag cu unul de molid. În zonele respective natura se poate autoregla, fără intervenția antropică și fără pericolul modificării tipurilor de ecosisteme. Monumentele naturii sunt obiective de dimensiuni mai mici și au în vedere formațiuni geologice, diverse forme de relief sau anumite exemplare specii de arbori, peșteri etc.”, a spus Dragoș Mihai.

Pe de altă parte, Rezervațiile Naturale reprezintă o categorie aparte de arii naturale protejate și cuprinde o paletă foarte largă și clar definită de obiective de protejat, fie că sunt specii, habitate, asociații, fie formațiuni geologice. Mihai spune că sunt mai multe tipuri de rezervații naturale, respectiv cele de tip forestier, botanic, geologic, peisajistic etc. În acele zone este permisă intervenția umană doar pentru a conserva obiectivul pentru care a fost declarat, pentru că fiecare specie are cerințe ecologice bine definite și poate să existe într-o anumită ‘plajă’ de condiții (de temperatură, de umiditate, de sol, de lumină etc.) Cel mai bun exemplu, în acest sens, este rezervația de bujori de pădure de la Rezervația Padina Tătarului din Parcul Natural Comana (Giurgiu). „Este o rezervație care conservă exemplare de bujori de pădure, o specie rar întâlnită pe teritoriul României, care crește doar în câteva insule din sudul țării, în zona Bărăganului, și are nevoie de protecția unei păduri, de protecția oferită de arbori și arbuști, dar în același timp are nevoie și de lumină, altfel nu supraviețuiește dacă este umbrită total de coroana arborilor. După ce a fost declarată rezervație pentru protejarea bujorului, acolo s-a oprit orice intervenție, orice tăiere. După un timp însă, diverși „cercetători” au observat că există mai mulți bujori în afara rezervației decât în interiorul ei, unde rămăseseră doar câteva exemplare. A urmat o lungă dezbatere legată de faptul că silvicultorii au tăiat bujorul. Treptat, dar cu foarte mare greutate, am reușit să le explicăm care sunt condițiile ecologice pentru această specie și că trebuie un management activ prin care să se permită tăierea unor arbori, astfel încât exemplarele de bujor să aibă acces direct la lumina solară. Însă, nu în toate zonele în care s-au făcut intervenții pentru a crea condiții favorabile de dezvoltare a bujorului, acesta s-a și regenerat, întrucât și alte specii intră în competiție pentru a ocupa spațiul creat, cum este păducelul, motiv pentru care este necesară o intervenție continuă până când specia dorită — în cazul de față bujorul de pădure — își reia locul în ecosistem într-un procent adecvat”, a explicat Mihai.

Slaba finanțare a biodiversității

La ora actuală, Romsilva cheltuiește 16 milioane lei anual din bugetul propriu pentru activități curente în ariile protejate, însă extrem de puțini bani sunt alocați pentru investiții. Fondurile europene ajută în special în dotări, informare și promovare și mai puțin pentru dezvoltarea turismului în zonă, deși ariile protejate din România dețin un potențial turistic incredibil și ar putea aduce venituri anuale de peste 20 de milioane de euro. Cu toate că sunt foarte puțin promovate, acestea înregistrează anual în jur de două milioane de turiști.

lacul negru

Un raport al Facultății de Silvicultură Transilvania din Brașov spune că sistemul de arii protejate generează valori substanțiale pentru economia României, iar veniturile estimate a se realiza numai din turism și activități recreaționale sau alte utilizări ale terenurilor și resurselor pot ajunge la aproape 70 de milioane de euro.

„Am plecat cu gânduri modeste în anul 2000 când am constituit primele administrații de parcuri și am crezut că un număr de 6 persoane sunt suficiente pentru un parc de 30.000 de hectare, dar ulterior ne-am dat seama că avem nevoie și de rangeri (rangerul parcului n.r.) care să ghideze turiștii în teren. Avem acum 300 de angajați pe toate cele 22 de parcuri, dar nevoia ar fi mai mare pentru că în ultimii doi ani am înființat mai multe centre de vizitare și afluxul de vizitatori este foarte mare în multe zone din țară. Este dificil pentru angajații existenți să fie prezenți și în teren, și în centre de vizitare, să umble și după avize sau să facă și rapoarte”, a spus Dragoș Mihai.

Din păcate, pentru turism nu au fost sume foarte mari, deoarece, susține Dragoș Mihai, acest domeniu nu este eligibil pentru fonduri europene alocate ariilor protejate.

Olimpia Diaconiuc